Răsuflăm ușurați: Femeia din Buzău, venită din Lombardia, nu are coronavirus

Răsuflăm ușurați: Femeia din Buzău, venită din Lombardia, nu are coronavirus

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău au informat că rezultatul la testul de coronavirus, pentru femeia de 52 de ani care s-a întors dintr-o zon afectată din nordul Italiei, este negativ

Deși s-a dovedit a fi o alarmă falsă, femeia nu va pleca acasă, ci va rămâne încă 14 zile la centrul de carantină Arbănași, conform buzoienii.ro. Sursa citată anunță însă că, din păcate, marți, la Buzău, a apărut o nouă suspiciune pentru o altă femeie de 29 de ani din Râmnicu Sărat.

Aceasta a venit cu 7 zile în urmă din regiunea Veneto, din Italia. Femeia a mers azi cu copilul la spital la Buzău, prilej cu care a picat la triajul de la intrarea în ambulatoriu. Ea a recunoscut că are simptome de gripă (febră, tuse, dureri musculare) și că, în urmă cu o săptămână, s-a întors din nordul Italiei.

Pacienta a spus că a decolat de lângă Veneția și a aterizat la Otopeni. Imediat a fost trimisă în Unitatea de Primire Urgențe, unde  a fost izolată. Apoi a fost transportată, cu izolet, la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, urmând ca, miercuri, rezultatele analizelor să arate dacă este, sau nu, infectată.

Ne puteți urmări și pe Google News