Răsturnare de situație în cazul antrenorului român Dan Petrescu, care susține că a fost nevoit să se despartă de Kayserispor din cauza unor probleme de natură personală.
Răsturnare de situație în cazul lui Dan Petrescu. Cunoscutul antrenor român a explicat că nu a fost dat afară de la echipa pe care o pregătea, Kayserispor, ci a fost obligat să renunțe. „Bursucul” susține că o problemă personală a fost motivul pentru care a renunțat să mai antreneze.
Antrenorul român Dan Petrescu a stat doar 8 meciuri pe banca echipei din Turcia. Acum, el spune că a decis să ia o pauză de la antrenorat până când își va rezolva problemele. Dan Petrescu a subliniat că actul de despărțire de Kayserispor a avut loc pe cale amiabilă, de comun acord cu patronii.
„Am o problemă personală și a trebuit să opresc aventura mea aici. Trebuie să plec. Patroana a înțeles, am rămas în relații foarte, foarte bune. Echipa e pe un loc bun acum, nu e pe un loc retrogradabil. Având o problemă personală, chiar nu mai pot antrena nicăieri acum”, a declarat Dan Petrescu, conform Pro TV.
Răsturnare de situație în cazul lui Dan Petrescu
Cunoscut pentru performanțele sale, Dan Petrescu, în vârstă de 53 de ani, a fost demis de Kayserispor după opt jocuri. Acesta a preluat echipa la începutul lunii ianuarie. Rezultatele mediocre pe care le-a obținut în aceste jocuri au făcut să-și încheie contractul înainte de vreme.
„Mulțumim, Dan Petrescu! Din motivele familiale ale directorului nostru tehnic, Dan Petrescu, ne despărțim printr-o înțelegere reciprocă. Dorim să îi mulțumim lui și echipei sale și să îi urăm succes în experiențele sale viitoare”, au anunțat reprezentanții clubului.
Bilanțul lui Dan Petrescu după opt meciuri
Bilanțul lui Dan Petrescu la echipa turcă Kayserispor include, în cele 8 meciuri, 2 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri. Golaverajul echipei turce este de 6-9, iar palmaresul său totalizează 13 puncte.
Potrivit Digi Sport, în sezonul 2021/2022, Dan Petrescu urma să aibă un salariu de 850.000 de euro, la Kayserispor. Acestuia i s-a oferit un salariu de 500.000 de euro până la vară. Ulterior, în condițiile în care ar fi salvat echipa de la retrogradare, contractul său urma să fie prelungit. Odată cu prelungirea urma să vină și o negociere a veniturilor antrenorului.