Justitie
Rareș Bogdan despre cazul Gheorghe Ursu: România defectă, unde victimele devin călăi
- Dinu Marian
- 31 iulie 2023, 06:54
De câteva zile mă gândesc doar la faptul că dizidentul Gheorghe Ursu a fost omorât în bătaie a doua oară. În sentința care i-a achitat pe ofițerii de securitate acuzați că l-au torturat și ucis, în noiembrie 1985, mai lipsea ca judecătorii să-l numească turnător, cu subiect și predicat, iar dezamăgirea cruntă care ne-a cutremurat la aflarea veștii s-ar fi transformat într-o depresie. Cum ieșim din acest cataclism sufletesc provocat de o injustiție mai necruțătoare ca taxele si fiscalitatea excesiva ce ameninta companiile private si deopotriva, toti proprietarii!, scrie prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, într-o postare pe Facebook.
Cazul Gheorghe Ursu obligă Procurorul General la o reacție
Adică scrisorile trimise de Gheorghe Ursu la „Radio Europa Liberă”, în care Ceaușescu era acuzat de crimă, pamfletele sale, opiniile legate de Congresul al XIII-lea al PCR n-au existat? Interogatoriile de la Securitate, care i-a cerut numele contactelor, n-au existat nici ele? N-a existat nici interesul securității pentru prietenia sa cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, acuzați de „concepții dușmanoase”? Cum a fost ignorat dosarul său de urmărire, care contrazice flagrant motivarea Înaltei Curți? Procurorul general al României este obligat să atace printr-o cale extraordinară achitarea torționarilor disidentului Gheorghe Ursu. Orice altă atitudine va fi o legitimare a unei nedreptăți istorice care a transformat, în acte, un bărbat care s-a opus regimului comunist, criminal, devastator pentru genetica unui popor, într-un tip dubios. O merită Gheorghe Ursu, dar și cei care au rezistat în munți, au făcut pușcărie politică, au murit în picioare în închisorile comuniste. O merită inimile unei mâini de foști deținuți politici, tot mai puțini, care n-au pensii speciale, ci niște indemnizații de mizerie. O merită toți cei care nu și-au vândut conștiința și care continuă să reziste, în sufletul lor, unei lumi tot mai dezaxate, rugându-se mereu pentru țara lor“, conchide europarlamentarul PNL Rareș Bogdan.
Recomandările noastre