Rareș Bogdan atacă dur giganții din energie, după suprataxarea sectorului de petrol și gaze: „Scrisoarea lor are iz de șantaj!”
- Mădălina Dinu
- 28 decembrie 2022, 22:08
Prin proiectul de Ordonanţă care vizează o contribuţie de solidaritate în sectorul energetic, România are cea mai ostilă abordare din UE pentru industria de petrol şi gaze, în contextul în care are deja cel mai mare nivel de taxe suplimentare, consideră reprezentanţii Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG).
Primvicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, susține pe de altă parte că scrisoarea celor de la FPPG are „iz de șantaj”. Acesta acuză presiuni asupra unor miniştri şi spune că România nu poate fi şantajată.
„Statul român nu poate fi şantajat de nimeni, pentru că dacă s-ar întâmpla asta, ar fi un stat slab. Vă asigur că nu este un stat slab, şi va sta pe picioarele lui în această încercare de influenţare. Vreau să îl felicit pe premierul României, dar şi Guvernul, că şi-a asumat această chestiune. Cei care au dat acest comunicat (n.r. FPPG) ar trebui să îşi ia nişte consilieri foarte buni, pentru că au nişte consilieri foarte proşti şi neşcolarizaţi.
Două, trei, cinci companii plâng cu lacrimi de crocodil, dar au uitat să spună sumele cu care au taxat românii şi companiile româneşti în acest an, şi faptul că una dintre aceste companii, de la 3 miliarde de lei profit, va depăşi 12 miliarde lei profit. La 9 luni de zile, a raportat profit de 9 miliarde. S-au făcut presiuni, de asta îl felicit pe premier, dar şi pe miniştri, că au adoptat ordonanţa în cele din urmă.
Dânșii vor plăti (...) în 25 iunie 2023. O chestiune care mi se pare flagrantă, ca să nu spun că de-a dreptul ticăloasă, este că nu au pus și partea a doua a ordonanței. Ordonanța prevede ca în cazul în care companiile din acest domeniu dovedesc că fac investiții în exploatare, în surse noi de exploatare sau în dezvoltarea actualelor capacități, vor primi 70% din sumele pe care le plătesc de la statul român. Asta nu s-a spus în comunicatul pe care l-au dat cu ticăloșie domnii de la companii. De aceea vă spun că au niște consilieri foarte proști sau foarte slabi pregătiți.
Totodată, n-ați văzut să scoată un singur cuvânt de Regulamentul 1854 adoptat pe 6 octombrie. Au mai uitat să spună ceva: impozitul adoptat este doar pentru doi ani de zile, într-o perioadă complicată din punct de vedere al energiei. Germania și Bulgaria taxează cu 33%, Austria taxează cu 40%, Irlanda taxează cu 90%, Cehia cu 60%, Italia cu 55%, Belgia cu 75%”, a mai declarat Rareș Bogdan.", a spus Rareş Bogdan, la Antena 3 CNN.