Rapperul Jianu, prins într-un taxi cu plicuri care conțineau droguri
- Antonia Hendrik
- 17 martie 2025, 12:08
Poliția Română. Sursa foto: Arhiva EvZRapperul Jianu este investigat pentru deținere de droguri, după ce polițiștii au găsit în mașina în care se afla ca pasager mai multe plicuri cu un praf alb. Potrivit unor surse apropiate anchetei, artistul a recunoscut că substanțele îi aparțin.
Rapperul Jianu, ar fi fost prins cu droguri
Potrivit Poliţiei Capitalei, în jurul orei 02:10, agenții de la Secția 26 Poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, au oprit un vehicul care efectua transport public de persoane în regim de taxi. În urma controlului, rapperul Jianu a fost prins cu o substanță albă ce părea a fi cocaină.
În acest context, la data de 16 martie 2025, în jurul orei 02:10, polițiști de la Secția 26 Poliție, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, au oprit un autoturism care efectua transport public de persoane în regim taxi.
Pe bancheta din spate se afla un pasager, persoana bănuită, care prezenta un comportament agitat, motiv pentru care polițiștii au efectuat control corporal asupra bărbatului, dar și asupra autoturismului, a informat Poliţia Capitalei.

Rapperul Jianu ar fi fost prins cu droguri
Unde erau plasate drogurile
Poliţia Capitalei mai arată că în urma controlului corporal nu au fost depistate obiecte de interes. Însă, în urma efectuării controlului autoturismului, pe mocheta acestuia, sub scaunul din dreapta față, se afla un plic transparent de tip zip-lock, ce conținea un praf de culoare albă, și un alt plic transparent de tip zip-lock, ce conținea o materie vegetală de culoare brun-verzuie.
„Menționăm faptul că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, le-a declarat polițiștilor faptul că plicurile depistate îi aparțin. Cu privire la pliculețele găsite, acestea au fost ridicate și sigilate de către polițiști, cazul fiind preluat de către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri, conform Legii 143/2000”, a mai arătat Poliția Capitalei în comunicat.
Mai trebuie menționat faptul că, potrivit unor surse apropiate anchete, bărbatul prins cu droguri în taxi este rapperul Jianu.