Din Londra unul dintre emigraţii poloni, cu pseudonimul Gh. Bell, care luptau pentru independența țării lor, îi dă de știre lui lui Ion Câmpineanu (foto), cu care era mai demult în legături cu despre apropiata venire la București a unui agent secret polonez.

În octombrie 1838, polonul Woronicz, venind din Paris sub numele fals de Carol Werner, străbătu cu căruţa poștii toată Oltenia şi Muntenia până la Bucureşti, dându-se drept negustor, observând şi ascultând totul cu atenţie.

Era însărcinat să facă propuneri formale partidului naţional şi avea a înmâna lui Câmpineanu din partea principelui Czartoryski bazele unui tratat de alianţă polono-român.

De la început ceea ce lovi pe polon a fost că toate clasele „doresc independenţa de turci şi de ruşi”, dar nu numai atât: raportul spune textual: „Ideia unirii tuturor populaţiilor române sub acelaş sceptru ocupă toate capetele" şi ideea unirii tuturor populaţiilor române se anunţă ca dominantă" şi adaugă a treia oară „ideea în chestiune a devenit, ca să zic aşa, ideea la modă”.

Poporul e viu

Woronicz vede în mândria cu care era înconjurată noua miliţie, în titlurile miniştrilor un sentiment general de mândrie naţională care duce la dorinţa scuturării supremaţiei turco-ruseşti.

Poporul e viu inteligent, progresează repede minunând pe toţi. Agentul prevede un mare viitor folositor cauzei polone.

Vorbind de boieri şi de negustori el vede două generaţii care în aceasta epocă de evoluţie repede sunt total deosebite: vechea generaţie (de la 35 ani în sus) trăită în tradiţia pe jumătate orientală a veacului XVIII, „au viţiile Fanarioţilor", spune el şi generaţia tânără cu spirit occidental.

Conflictul dintre bonjurişti şi vechii boeri

Woronicz văzuse foarte bine conflictul dintre bonjurişti şi vechii boeri.

Pe aceştia nu-i socoate ca spiritul tuturor relelor, cum a vrut să-i arate mai târziu generaţia nouă: ei doresc cu toţii independenţa, sunt dispuşi să facă sacrificii pentru ea, sunt fini şi inteligenţi.

În schimb nu sunt oameni de acţiune, ci sunt leneşi şi fricoşi, ambiţioşi şi desfrânaţi, adică orientali şi mai ales n-aveau idei precise. Totuşi dacă te adresezi amorului lor propriu „vor putea să fie puşi în mişcare".

Generaţia tânără, în care Woronicz socoate şi pe Câmpineanu deşi trecuse de vârsta de 35 ani, are toate simpatiile agentului polon: vede în ea sănătate morală, devotament, cultură şi înainte de toate dor de acţiune, ce ce o face preţioasă.

Totuşi tineri specialişti în special în arta militară, recunoaşte că lipsesc, ofiţerii sunt viţioşi şi inculţi.

Clerul ortodox e socotit ignorant, fără nici un fel de concepţii politice şi lipsit de influenţă asupra poporului. Excepţii sunt câteva cazuri onorabile, aceste sunt duşmane ruşilor. E vorba de episcopul Cesarie de Buzău, prietenul şi colaboratorul lui Câmpineanu.

Ardelenii cei mai importanți promotori ai unirii tuturor românilor

Foarte interesantă e partea în care arată rolul ardelenilor veniţi de peste munţi în Principate şi influenţa lor asupra opiniei publice. Mai întâi face observaţia că Ţara Românească are legături mai strânse cu românii din Ardeal de cât cu cei din Moldova şi lămureşte pricina acestui fapt: ideea libertăţii şi a unităţii este o influenţă nouă, până să fie pusă în acţiune, adică să se treacă la legături cu românii de peste graniţă, se cere propagarea ei internă.

Ardelenii însă nu aşteptară ca patrioţii munteni să li se adreseze, ei veneau înşişi în Ţara Românească.

Ardelenii care vin aci ca profesori şi ca negustori sunt cei mai vajnici propagatori ai ideii unităţii naţionale. Ardealul, spune Woronicz, strămtorat în dezvoltarea sa naţională vine în întâmpinarea românilor care au o situaţie ceva mai bună.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric