Ramona Bădescu a intrat în politică, la Roma

Ramona Bădescu a intrat în politică, la Roma

Cea mai cunoscută româncă din Italia, Ramona Bădescu, candidează pentru un post de consilier la Primăria Romei. Deşi nu ştie foarte multe despre jocurile politice, vrea să ofere românilor care muncesc în Italia o viaţă mai bună şi mai mult respect din partea italienilor. "După cele câteva episoade neplăcute care s-au petrecut în Italia, mulţi dintre români când ieşeau pe stradă ieşeau cu capul în jos. Nu! Asta nu trebuie să se întâmple. Trebuie să fim mândri de ţara noastră", spune Ramona Bădescu.

Proaspăta doamnă politician aspiră la postul de consilier al Primăriei din Roma, pentru că vrea ca românii să capete mai multe drepturi în Italia. Pentru asta vrea să înfiinţeze şi o linie verde unde să sune toţi cei cu probleme să apeleze. Ştie că politica nu e o treabă prea uşoară, dar e dispusă să încerce.

În plină campanie electorală, Ramona Bădescu n-a abandonat cariera artistică. Acum lucrează la un proiect de promovare a muzicii româneşti în Italia, anunţă Realitatea TV.

Cititi şi despre alţi români care candidează pentru posturi de consilieri la alegerile locale din Italia. Scrutinul va avea loc peste o lună.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vom reveni cu amănunte.