Rambo răcește berea. Viața la curte
Editura Evenimentul si Capital

Rambo răcește berea. Viața la curte

Autor: | | 0 Comentarii | 4421 Vizualizari

Dumnezeu nu-l răsfățase deloc, iar viața se jucase crunt cu soarta lui. Eșecul pentru el era o obișnuință, ca o durere repetată ce devine firească.

- Urât mai e copilul ăsta, își scuipau babele în sân când îl vedeau.

- Lasă că se face el frumos, le striga bunica. Vedeți voi cum o să fie nepotul meu când o fi de însurătoare.

Vremea a trecut, băiatul a crescut mare, dar urâțenia l-a însoțit, ca o bună prietenă ce-i devenise. Popularitatea de care se bucura în rândul colegilor de școală apăsa pe capul lui ca un bolovan. Căpătase și o poreclă, din cele pentru care ai da ani din viață ca să le faci uitate. I se spunea Rambo.

La drept vorbind, avea și el o parte din vină pentru felul cum îl striga lumea. Adolescent introvertit și nedorit de nimeni, își trăia întreaga viață închis între patru pereți, urmărind filme cu super eroi și visând cu ochii deschiși la aventuri de poveste. Așa ajunsese să dezvolte o adevărată obsesie pentru Rambo, celebrul soldat american interpretat de Sylvester Stallone.

Într-o zi, un coleg îl provocase la bătaie, iar eroul nostru, inconștient și străin de orice forță, a fost strivit și umilit. Nu-l ajutase nici eșarfa legată în jurul capului, iar cele câteva figuri învățate din filme n-au făcut decât să stârnească râsul și batjocura. Și, de atunci, Rambo i-a rămas numele.

Dar hai să vi-l descriu în câteva cuvinte, până nu v-o ia imaginația la sănătoasa. Rambo al nostru n-avea nimic în comun cu Sylvester Stallone. Poate doar sexul, dar cei care-l cunoșteau ar fi putut să jure că nu va fi niciodată bărbat. Ciolănos și deșirat, cu un cap mare, supradimensionat și doi ochi adânciți în orbite, după care trebuia să cauți atent ca să-i găsești. Când îi aflai, ascunși bine în scobiturile craniului, realizai că erau albaștri și, parcă, ar fi meritat un cu totul alt trup.

Un nas mare, ușor încovoiat, subțire ca o lamă de topor, anula orice șansă în viață a acestui băiat. Gura, ce părea mai mult o despicătură inestetică din pricina buzelor foarte subțiri, ascundea vreo câțiva dinți înnegriți de carii și tutun. Nici păr n-avea cine știe ce. Pe la 20 de ani era aproape chel, dezgolind un scalp ce nu ascundea mare lucru pe dinăuntru. Deși urâțenia face casă bună cu învățătura, în cazul lui Rambo, regula nu se confirmase.

- La câta banița de cap ai, ar fi trebuit și o minte pe măsură. Se văita taică-su.

- Când colo, la el pe creier se patinează în voie, iar cucii cântă de singurătate și plictiseală, râdea fratele lui mai mare.

Asta-i viața, nu-i plăcuse cartea. Terminase cu mari chinuri un liceu industrial, mai mult datorită milei profesorilor. Toți îl credeau handicapat și li se părea uman și moral să-i dea un sprijin. Bacalaureatul i-a dat aripi și curaj. A reușit să se angajeze la o firmă de pază, deși era mai slab ca moartea în concediu în boală.

- Unde naiba să te trimit eu pe tine? La o farmacie să deschizi ușa la babe, râdea patronul firmei de pază. Cum îți zice?

- Rambo, da mă cheamă altfel.

- Ia zi, ești microbist?

- Stelist pe viață, a răspuns mândru.

- Perfect! Am să te trimit pe stadion. N-o să te lovească nimeni, îți garantez, la cum arăți o să primești de mâncare.

La primul lui meci, mulțimea aproape că l-a făcut acordeon. Simțea că mai are puțin și plânge. Stătea lângă galerie, privind cu jind sincronul suporterilor și admirându-i pe șefii care dădeau semnalul. Deși avea curajul unei râme în cârlig, Rambo și-a luat inima în dinți și i-a vorbit unui tip chel, ce părea un fel de lider informal:

- Vreau să fac și eu parte din galerie, a spus cu un sfert de gură.

Și iată cum a ajuns Rambo suporter cu acte în regulă și erou de poveste. Individul care acceptase să-l înroleze în galerie era nelipsit de la bătăile cu jandarmeria, cu suporterii adverși, cu ăia care-l înjurau și, în general, cu toate conflictele care se năsteau pe stadion sau în afara lui. Cu gura veșnic plină de cuvinte nepotrivite, nu rata nicio ocazie să lovească. Își dorea, în ascuns, să devină liderul galeriei, dar pentru asta avea nevoie de suporteri care să-l susțină. Între timp, își vărsa frustrările și neputința pe indivizi ce nu îndrăzneau nici să-l privească.

- Rambo, răcește-mi berea pe geam.

- Cum s-o răcesc pe geam, șefu, că afară sunt 40 de grade?

- Ești prost? Când merge trenul se face curent, berea se răcește.

- Bă, Gelule, nu-ți mai bate joc de Rambo.

- Tu ce te bagi, mă? Ia ieși afară din compartimentul meu.

Cheliosul i-a tras un șut celui care se băgase în vorbă neîntrebat, după care s-a uitat urât și la Rambo. Băiatul s-a urcat pe banchetă și, cu capul spânzurat de fereastră, se chinuia să răcească berea în viteza trenului.

- Vezi să n-o spargi, că ciob cu ciob mănânci.

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Invitaţii evz

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate