Rafael Nadal, gestul care a șocat lumea sportivă! Și-a cerut scuze în fața fanilor: „Nu pot. Îmi pare rău".
- Emma Cristescu
- 5 ianuarie 2022, 21:57
Rafael Nadal se bucură de un succes formidabil și în 2022! Sportivul a făcut un gest care a marcat lumea sportivă. Și-a cerut scuze în fața fanilor, iar comentariile nu au încetat să apară.
Sportivul spaniol, care se află acum la Melbourne pentru turneul ATP 250, și-a șocat fanii chiar în ziua meciului. Gestul făcut de acesta a devenit viral în toată lumea.
Rafa Nadal a avut parte de o mulțime de reușite la începutul anului 2022. Fostul lider al clasamentului mondial a câștigat partida de dublu alături de Jaume Munar în fața cuplului argentinian Sebastian Baez / Tomas Martin Etcheverry, scor 6–3, 3–6, 10–4.
Nadal și-a cerut scuze fanilor
La finalul meciului, fanii l-au așteptat pentru a îi cere autografe, dar acesta a refuzat. Măsurile împotriva COVID-19 nu i-au permis să fie aproape de admiratorii lui. Nadal a fost foarte dezamăgit de situație și a decis să își ceară scuze în fața acestora, dar și pe rețelele de socializare.
Într-o înregistrare video care a fost postată pe Reddit, tenismenul a fost auzit spunând că a fost instruit să nu semneze niciun autograf.
"Îmi pare foarte rău, dar nu pot semna", a spus Nadal. "Mi-ar plăcea să semnez, dar nu pot. Îmi pare rău".
Acesta se pregătește de meciul împotriva cuplului Golubev / Shigor. De asemenea, Nadal va debuta și în competiția de simplu, acolo unde îl va întâlni pe lituanianul Berankis, locul 104 ATP.
A fost infectat cu COVID-19
În urmă cu o lună, Rafael Nadal s-a infectat cu virusul COVID-19, iar antrenorii și fanii își făceau griji pentru prezența lui la Australian Open. Acesta s-a vindecat rapid și nu și-a dezamăgit urmăritorii. După turneul ATP 250, tenismenul spaniol urmează să participe și la cea mai importantă competiție de la Antipozi.
Australian Open 2022 se desfășoară în perioada 17-30 ianuarie. Rafael Nadal a câștigat doar un singur trofeu, în 2009, când îl învingea în finală pe Roger Federer în cinci seturi, scor 7-5, 3-6, 7-6, 3-6, 6-2.
Un alt nume important din tenis care va fi prezent la primul Grand Slam este Novak Djokovic. Acesta nu este vaccinat împotriva COVID-19, iar organizatorii vor face o excepție.
”Deși Guvernul din regiunea Victoria și Federația de Tenis din Australia pot permite unui jucător nevaccinat să participe la Australian Open, Guvernul Australiei va fi cel care va aplica regulile de intrare în țară.
Orice persoană care întră în Australia trebuie să respecte cerințele noastre stricte. Din 15 decembrie, persoanele vaccinate cu schema completă pot călători fără restricții. Persoanele nevaccinate trebuie să prezinte o scutire medicală, altfel vor intra în carantină timp de 14 zile.
Niciun sportiv nu va concura la Australian Open ca urmare a unui tratament special”, a spus Karen Andrews, potrivit Impact.