Rafael Nadal a spus totul despre tenis. Când se va relua circuitul profesionist ATP

Rafael Nadal a spus totul despre tenis. Când se va relua circuitul profesionist ATPSursa: arhiva EVZ

Spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial, s-a declarat „foarte pesimist” în ceea ce privesc șansele unei reluări în viitor a tenisului profesionist în condiții „normale”, din cauza pandemiei noului coronavirus.

Rafael Nadal a spus că este foarte pesimist cu privire la posibilitatea ca circuitul de tenis să-și reia activitatea normală. El a făcut această mărturisire, în timpul unei videoconferințe organizate de Federația Spaniolă de Tenis (RFET).

"În tenis, trebuie să călătoreşti în fiecare săptămână, să stai la hotel, să mergi în diferite ţări. Chiar dacă meciurile s-ar juca fără public, organizarea unei competiţii necesită participarea a numeroase persoane. La nivel internaţional, văd o problemă serioasă", a afirmat Nadal în cadrul unui chat organizat de Federaţia spaniolă de tenis.

Tenisul mondial este oprit de la începutul lunii martie şi până la jumătatea lunii iulie, cel puţin, după amânarea unor turnee precum cel de la Roland Garros şi anularea istorică a celui de la Wimbledon.

Pentru spaniol, prioritatea rămâne lupta împotriva pandemiei. "Am trăit o lună și jumătate foarte grele, cu multe pierderi ireparabile și altele mai puțin semnificative, dar care vor provoca mari suferințe în societate pe plan economic. Sper că va mai dura doar câteva luni", a declarat Nadal, care luna trecută, a lansat, împreună cu jucătorul de baschet Pau Gasol, un apel către sportivii spanioli pentru a dona bani Crucii Roșii.

Spania este, după Statele Unite şi Italia, una dintre țările cele mai afectate din cauza epidemiei cu noul coronavirus. Covid-19 a ucis 23.190 de persoane în Spania. 

Ne puteți urmări și pe Google News