Va fi cutremur. Raed Arafat și-a pus cruce singur. Atac violent la Iohannis și Cîțu: „E gata, s-a terminat!”
- Sabina Popescu
- 8 octombrie 2021, 17:12
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a găsit vinovații pentru eșecul campaniei de vaccinare și refuzul românilor de a se imuniza împotriva coronavirusului. Toate dezinformările legate de sfârșitul pandemiei și situația bună a statului român în fața bolii care poate pune capăt vieților umane au condus la dezastrul actual, este de părere Raed Arafat, care aruncă vina pe voi lideri importanți ai României.
Fracturile de comunicare de la nivelul autorităților din România au fost subiect de discuție de la începutul pandemiei de coronavirus. Guvernanții au fost acuzați în repetate rânduri că nu au informat populația corect cu privire la vaccinarea împotriva SARS-COV-2. De această dată, criticile sunt lansate de către șeful DSU și se îndreaptă către doi lideri importanți ai statului.
Cine este vinovat pentru eșecul campaniei de vaccinare
„Am început cu vaccinarea, eram în frunte, și acum suntem în spate. Au reușit alții, cu mecanismele lor, să convingă populația să nu se vaccineze. Sau, poate, unii au crezut că situația nu mai e gravă și au ascultat pe cei care au spus că pandemia e gata, s-a terminat, și nu s-au vaccinat”, a spus, vineri, Raed Arafat.
Printre cei care au transmis astfel de mesaje se numără președintele României, Klaus Iohannis, care a precizat că „la noi campania de vaccinare a fost un succes, noi practic am oprit pandemia”. O parte din vină o are și premierul interimar Florin Cîțu, care a susținut că „am eliminat pandemia”. Pe 28 iunie, prim-ministrul României a spus că „aceasta este ținta vaccinării, aceea de a elimina pandemia, și ținta este atinsă”.
Raed Arafat s-a enervat pe pacienții din România
Șeful DSU se pare că s-a supărat pe unii pacienți români, pe care îi acuză că nu se tratează acasă, în ciuda faptului că li se oferă medicamente. Raed Arafat a menționat că dacă aceștia ar fi fost rezidenți în alte state, în contextul unei situații de criză ca cea prezentă, doctorii i-ar fi trimis acasă.
„Nu toți bolnavii care sunt în UPU sunt de terapie intensivă. Marea parte sunt de terapie intermediară și sunt bolnavi care, poate, în altă țară i-ar trimite acasă. Ei nu vor să se ducă acasă, ci să rămână, să se interneze. Sunt pacienți care insistă că vor să se interneze. Sunt situații în care pacienții sunt internați, dacă insistă, în loc să fie trimiși acasă să se trateze. Ei spun că vor să rămână, până se eliberează un loc.”, a spus Raed Arafat.