Raed Arafat, făcut praf de un cunoscut politican: „Ce faci, bă, tu, repeți ca un papagal?”

Raed Arafat, făcut praf de un cunoscut politican: „Ce faci, bă, tu, repeți ca un papagal?”

Criticat vehement după ultimele declarații publice.

Un atac foarte dur a fost lansat la adresa lui Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne. Un cunoscut om politic s-a enervat după ce Arafat le-a transmis românilor să nu mai apeleze numărul de urgență 112 decât în situații foarte grave, care necesită un ajutor rapid.

„Apelul către populaţie este următorul: să nu apeleze la 112 pur şi simplu pentru a fi testaţi. Să nu apeleze la 112 şi să spună că au lipsă de gust, lipsă de miros numai ca să vină cineva să îi testeze. Asta încarcă foarte mult sistemul de urgenţă. Apelurile la 112 trebuie să fie apeluri de urgenţă.

Cine te poate împiedica să suni la 112?

Ne puteți urmări și pe Google News

Persoanele care au rămas acasă pozitive, dacă se agravează situaţia lor, da, apelează la 112. Dar pentru cineva care doreşte să meargă doar pentru evaluare există celelalte numere de telefon şi call center-ul de la DSP. Deci 112 rămâne un număr excepţional, pentru urgenţe şi asta e rugămintea noastră către toată populaţia, pentru că se simte presiunea că oamenii apelează la 112 pentru situaţii care nu sunt situaţii critice”, a fost apelul lui Arafat, făcut către populație.

Același mesaj a fost lansat și de Ludovic Orban, prim-ministrul României. „Trebuie puţin nuanţată reglementarea, astfel încât să nu apeleze toţi cei care nu au simptome evidente la 112, pentru că încarcă sistemul de ambulanţă şi reduce capacitatea de răspuns pe care o are pentru urgenţele reale. Aici va trebui să găsim o soluţie ca să diminuăm excesul de apeluri către 112, prin creşterea capacităţii de răspuns a Direcţiilor de sănătate publică”, a declarat premierul.

În acest context, Cezar Preda l-a atacat pe Arafat, despre care a spus că repetă ca un papagal ideile lansate de Orban în spațiul public. „Ce faci, bă, tu, repeți ca un papagal ce spune premierul? A venit ăsta, Arafat, ăsta, ca un papagal, și a spus ce a zis și premierul. Să nu mai apeleze oamenii 112! Păi, cine poate împiedica pe cineva să sune la 112? În loc să vină cu soluții, Arafat a spus ce a zis și premierul”, a tunat Preda la România TV.