Raed Arafat, deranjat de întrebările presei despre proteste: Vă rog, un pic de bun-simţ

Raed Arafat, deranjat de întrebările presei despre proteste: Vă rog, un pic de bun-simţ

La finalul anunţului despre lansarea unui simulator mobil care va pregăti populaţia pentru scenariul unui incendiu sau al unui cutremul, şeful DSU, Raed Arafat, nu a dorit să răspundă întrebărilor despre protestele anti restricții.

Ce a zis Raed Arafat după întrebările despre proteste: Vă rog, un pic de bun-simţ. Asta le-a cerut secretarul de stat în MAI jurnaliştilor care l-au aşteptat la finalul declaraţiilor de presă despre simulatorul mobil destinat instruirii populaţiei.

Înconjurat de reporteri şi asaltat cu întrebări despre protestele care au izbucnit în weekend în mai multe oraşe din România, Raed Arafat a fost enervat de faptul că jurnaliştii îi blocau accesul spre maşina pe care o foloseşte pentru deplasări.

„Vă rog, un pic de bun-simţ”, le-a cerut Arafat celor care doreau să afle răspunsuri despre protestele anti restricții şi la care s-a cerut inclusiv demisia acestuia. În cele din urmă, şeful DSU a scăpat de insistenţa reporterilor şi a putut urca în maşină.

Acest episod trădează starea de nervozitate pe care o are Raed Arafat mai ales după valul de proteste anti restricţii. În acest sens sunt elocvente reacţiile avute recent de şeful DSU la Realitatea Plus: „Ca să ajungi să huidui salvatorii, cei de care ai nevoie sau de care cineva din familia ta are nevoie e prea de tot, deja.

Ce a zis Raed Arafat după întrebările despre proteste

Raed Arafat, DGSU

Şi asta, din nou, este campanie de dezinformare, de manipulare și de arătare cu degetul. Dacă stăm tot anul trecut să vedem ce s-a întâmplat și pe social media și în unele instanțe chiar pe mass-media, din păcate… Am indus niște naraţiuni pe care e foarte greu să le schimbăm și oamenii au rămas cu niște idei.

Vorbim de comunicare strategică, dar în același timp, dacă vii cu ea și vorbești, pe partea cealaltă este luată, este bălmăjită, denaturată și se loveşte cu ea în toate părțile. Atunci clar că are probleme în continuare, indiferent ce campanie faci.

Sunt de acord că este nevoie de o campanie de comunicare de durată medie, lungă, ca să explice toate aceste măsuri, dar oricând vin «experții» care nu știu nimic despre domeniu și ți-o demontează în două secunde la o televiziune și nu mai ai nimic de comentat acolo.

Oamenii simpli care văd și, dacă ai și pe cineva care încurajează aceste dezinformări…. Oamenii simpli pot fi induși în eroare. Deci de aici aceste campanii de comunicare trebuie să fie intensificate și trebuie să fie pe înțelesul tuturor și să ieșim cât mai mult să explicăm.”

Foto: Răzvan Vălcăneanţu

Ne puteți urmări și pe Google News