Radu Tudoran, visul evadării și romanul devenit film de succes
- Florian Olteanu
- 28 octombrie 2023, 09:23
Radu Tudoran, visul evadării și romanul devenit film de succes. Cum s-a ajuns de la evadarea plănuită, la romanul de aventuri și la filmul legendar?
Radu Tudoran, visul evadării și romanul devenit film de succes. Cum s-a ajuns de la evadarea plănuită, la romanul de aventuri și la filmul legendar?
Sunt puțin care știu că Radu Tudoran (1910-1992) și Geo Bogza (1908-1993), amândoi scriitori remarcabili dar diferiți ca stil au fost frați. Radu Tudoran a ajuns din suspect de evadare, autor al unuia din cele mai iubite romane de aventuri, Toate Pânzele Sus! care a fost ecranizat de Mircea Mureșan ulterior.
Radu Tudoran visa să fugă în lume cu o goeletă pe care și-o asambla la Brăila
Dacă Geo Bogza era mai prudent, Radu Tudoran critica atât nazismul cât și comunismul, în interbelic chiar și după 1944. Așa a ajuns marginalizat la Brăila, în anii 50 când își construia un fel de goeletă începută în 1948 pe care o vedea ca mijloc de a fugi din țară. Interceptat de Securitate, Radu Tudoran schimbă macazul și se apucă să spună că are în plan un roman și că treaba cu goeleta îi servea la documentare.
Așa că la un an după moartea lui Stalin, în 1954, apare Toate Pânzele Sus. Un echipaj românesc, la câțiva ani după câștigarea Dobrogei pleacă prin lume cu o goeletă, Speranța. Un pirat autohton (probabil Kontogouris de la Tulcea) le aține calea și le face greutăți până când e prins după ce echipajul face ocolul lumii în căutarea unui prieten căpitan de vas dispărut cu care căpitanul Speranței visa să facă acea călătorie.
Mircea Mureșan, actori de legendă și o goeletă reală. Câinele lui Tudoran, rebotezat e păstrat în film
În 1977, TVR difuza primul episod din aventurile goeletei Speranța. Ion Besoiu, Jean Constantim, Ilarion Ciobanu, Cristian Șofron, Julieta Szony, Colea Răutu, Sebastian Papaiani, Hristu Nicolaide, câinele Lăbuș sunt principalele personaje.
Filmul are și o componentă de imagini document. Regizorul a obținut permisiunea de la Navrom ca navele care cutreierau mările și oceanele cu tricolorul la catarg, a treia flotă a Europei să aibă și un operator cu cameră de filmat. Ba chiar se solicitase că dacă navele ajungeau noaptea în porturile sau pe coastele turcești, franceze, spaniole, africane ori sud-americane din film, ele să stea la ancoră și să intre dimineața pentru ca operatorul să filmeze panorama și imaginile să fie incluse în filmul artistic.
Așa se face că imaginile cu Marsilia, Gibraltar, Bosfor, America de Sud (panoramele) să fie reale. Scenele de acțiune pe uscat, din portul Sulina, decorurile au fost filmate în România (portul turistic Tomis era Sulina din film, farul de la Sulina, plaja, apar și ele) și Bulgaria. În Bulgaria s-au filmat scenele de pe insula Skyros, Mussarah.
Nava a fost vândută la fier vechi
Echipajul actorilor era secomdat de echipaj de marinari, iar goeleta avea pânze și motor de tractor pe motorină. Fusese construită special în 1968, prin adaptarea unui barcaz vechi. După 1990, deși putea face bani frumoși ca parte a unui muzeu de marină, nava a fost vândută la fier vechi și motorul refolosit.. Ion Besoiu a spus că o singură furtună ușoară în Bulgaria a fost, dar actorii s-au panicat serios, deși echipajul a spus că aia a fost o joacă de copii.
Așa se face că o evadare reală, un plan de evadare a ajuns o evadare virtuală pe pagini de roman dar și pe micile ecrane...