Radu Opaina atrage atenția asupra sistemelor improvizate de încălzire: „Ori va lua foc blocul, ori va bubui apartamentul”

Radu Opaina atrage atenția asupra sistemelor improvizate de încălzire: „Ori va lua foc blocul, ori va bubui apartamentul” Sursa foto: EVZ

Sistemul de termoficare din Capitală reprezintă o problemă de securitate națională deoarece peste 1,5 milioane de bucureșteni depind de acesta. Șeful Federației Asociațiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, este de părere că mulți locatari vor apela la soluții de încălzire improvizate, în această iarnă. Iar astfel, atrage el atenția vor fi puse în pericol blocurile de locuințe.

Radu Opaina a declarat că în București există o problemă de securitate națională, din cauza sistemului de termoficare foarte vechi. El a precizat că peste 1,5 milioane de persoane sunt vulnerabile din cauza frigului.

„Este gravă situația, foarte gravă. Problema asta cu termoficarea este cruntă. Eu nu aș vrea să fiu în locul niciunuia dintre ei când se va întâmpla, în fiecare zi, câte o nenorocire”, a declarat Radu Opaina.

Potrivit spuselor sale, peste 1,5 milioane de bucureșteni depind de sistemul centralizat de termoficare, iar problemele care vor apărea vor fi greu e surmontat. În opinia sa, mulți bucureșteni vor recurge la soluții improvizate pentru încălzire, precum sobele pe lemne. Acestea nu sunt legale și pot pune în pericol întreg blocul de locuințe în care sunt amplasate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acolo unde lumea nu și-a rezolvat problema legal, și-au pus sobe improvizate, dar nu legale. Ca să faci o sobă legală într-un bloc, nu ai cum, nu este blocul făcut pentru așa ceva. Dar au găsit soluții românii. Sunt și sobe pe gaz, și sobe pe lemne (în unele apartamente – n.r.)”, a mai precizat Radu Opaina.

Șeful Federației Asociațiilor de Proprietari din România, fost director al RADET, a mai spus că astfel de improvizații pot fi extrem de periculoase.

„Am fost director RADET trei luni de zile și m-am lămurit cu ce se întâmplă în sistem, și dovada este că am ajuns aici unde am ajuns, într-o situație foarte critică și foarte grea, foarte gravă, iar cine este expus acestor situații va îngheța de frig, iar dacă nu va îngheța de frig, ori va lua foc blocul, ori va bubui apartamentul”, a declarat Radu Opaina, pentru Gândul.

Sursa foto: captura video

Termoenergetica începe furnizarea de căldură

Termoenergetica Bucureşti a anunțat că în cursul nopţii de marţi spre miercuri, încep probele la cald pentru consumatorii din Capitală. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții companiei, potrivit legii, „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20,00 - 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.

„Acţiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi starea de degradare a conductelor, cauzată de lipsa investiţiilor din ultimii 30 de ani. De asemenea, este important de reţinut că, având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi crescute în timpul zilei, furnizarea căldurii va fi făcută mai ales în cursul nopţii”, se precizează în comunicat.

Probele la cald se vor desfăşura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, bucureștenii racordați la sistemul centralizat să beneficieze în condiţii normale de furnizarea agentului termic.