Radiografie CRUNTĂ a sistemului medical. RELATĂRILE și cuvintele stîrnesc FURIE

Radiografie CRUNTĂ a sistemului medical. RELATĂRILE și cuvintele stîrnesc FURIE

Problemele evidențiate în sistemul medical după cazul Colectiv, unul dintre cele mai dureroase pentru România, par să nu fi schimbat nimic în esență în domeniul care este, poate, cel mai important din societate.

Jurnalistul Andi Topală a făcut o analiză dură a sistemului medical. Și mai ales a celor care fac parte din acest cadru. Rîndurile scrise de Andi Topală nu mai au nevoie de alte comentarii. 

"Sistemul medical românesc muribund este, culmea, parazitat de hiene. Culmea, pentru că hienele sunt necrofage.  Dar cât de bine este organizată și predefinită moartea în spital. În primul rând te duci în mizerie, fără să-i pese vreunui cadru de tine, pentru că te privește ca pe un obiect, niciodată MĂCAR ca pe un succes în palmaresul său, pentru care ar trebui să lupte din răsputeri.  Urmează o întreagă aventură. Ca să-l ridici pe cel drag care s-a dus plătești taxa de... nu știu cum se numește. Patologul explică: include îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea și punerea în sicriu. Plătești. Numai că cioclul (scuze, medicul patolog precizează că acesta se numește asistent patolog) îți cere un prospo și săpun. De ce, dacă am plătit taxa care include spălarea? Explică tot patologul: pentru că, altfel, ar da bani din buzunar. Păi am plătit taxa care include spălarea. Da, dar spitalul nu-i dă cioclului ce trebuie, zice tot el. De ce? Ridică din umeri, știind de ce, dar nu are curaj să spună adevărului pe nume - banii se duc. Și ei. Nu știm unde, spre deosebire de cel care se duce. În fine, ai nevoie de prosop și săpun? Există magazin cu așa ceva lângă spital. Ai nevoie de o lamă ca să-i facă toaleta facială? Există la un magazin de la intrarea în spital. Strâmbă cioclul din mustăți? Nu-i nimic, găsești ceva bănuți prin buzunar. Ai nevoie de sicriu și servicii funerare? Există cel puțin două magazine specializate pe lângă spital, poate chiar în curtea lui. Ai nevoie de diverse copii ale unor acte după care alergi de la un birou la altul, de la o intrare la alta? Există un xerox chiar într-un magazin de pompe funebre. Pentru că totul este un circuit bine organizat. Totul este bine pus la punct. Însoțitorii nu au voie în spital decât dacă se legitimează cu buletinul (nu e o practică unitară, depinde de gradul de responsabilitate al agentului de pază). Nu ai voie în salon sau ATI decât dacă dacă dai cu noroc de un cadru medical inimos (ceilalți nu te lasă, pentru ca să nu vezi MIZERIA). ÎN SCHIMB, patronii de magazine diverse au voie în perimetrul spitalului. N-ai mașină? Nu te panica, există cel puțin un taximetru parcat la intrarea în spital, chiar dacă ție nu ți-e permisă staționarea. Ai nevoie de semnătura directorului ca să-ți ridici aproapele? Imediat, ai răbdare, după ce secretara își schimbă ciorapii la toaleta personalului sau după ce directorul se întoarce de la masă.  Și, nu în ultimul rând, poate cel mai important, vrei să-l iei acasă să-i faci rânduielile lumești? Așteaptă 24 de ore. Ca să-i facă vreo toaletă? Nuuu, nu-i face nimic, dar așa este legea. E o vorbă populară: până la Dumnezeu te mănâncă toți sfinții. În realitate, nu știu cât mai apucă sfinții, pentru că, până la ei, te mănâncă oamenii.  Sistemul e făcut din oameni și de oameni, pentru oameni și împotriva lor, pentru unii și contra unora. Sistemul este în putrefacție.Dragostea și respectul față de aproapele tău sunt virtuți de lux în lumea oamenilor", a scris jurnalistul pe pagina personală de Facebook. 

 

Ne puteți urmări și pe Google News