Alianţa occidentală, în aer. Putin şi China în ofensivă. Trump șochează și repatriază trupele

Alianţa occidentală, în aer. Putin şi China în ofensivă. Trump șochează și repatriază trupele

Un amestec periculos între China în ascensiune, Rusia revanşardă, America izolaţionistă şi Europa pasivă destabilizează securitatea internaţională într-un grad nemaiîntâlnit de 30 de ani. Dacă mai punem recesiunea globală asociată pandemiei şi bănuielile că preşedintele american - care pare a privi spre Putin, acuzat de intervenţie în alegerile americane din 2016 în favoarea lui Trump - ar putea avea o reacţie moderată faţă de Rusia resurgentă, alianţa mondială a democraţiilor nu a părut niciodată mai fragilă.

În aceste circumstanţe, planul de retragere a trupelor americane este "o nebunie" şi o "greşeală colosală" care va submina în continuare coeziunea NATO, a spus Ben Hodges, general american în retragere şi fost şef al armatei americane din Europa. "Dacă a existat vreodată un moment când să fi avut nevoie de aliaţi, acesta este acum, mai ales dacă ne gândim la provocările economice cu care ne confruntăm ca urmare a Covid-19".

El l-a acuzat pe Trump - care este depăşit în sondajele dinaintea alegerilor din noiembrie de Joe Biden, probabilul candidat democrat - de folosirea trupelor drept sprijin electoral, periclitând securitatea mondială de dragul câtorva voturi. "Va spune 'le-am dat un şut în fund tuturor aliaţilor - acum îi putem aduce acasă pe băieţi' pentru a ne face un merit din asta. Va spune 'V-am spus eu că îi aduc acasă pe băieţi, iată-i'." Este un lucru riscant, avertizează Hodges. Rusia ar putea profita de discordia din NATO pentru a-i testa capacitatea de apărare. "Dacă ei consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi."

În ceea ce priveşte China, el a adăugat: "Ei sunt în căutarea unei lupte". El a prezis că va fi război "în următorii cinci până la şapte ani".

Ne puteți urmări și pe Google News

Heinrich Brauss, general german în retragere şi fost asistent al secretarului general NATO până în 2018, a calificat demersul lui Trump drept "foarte dăunător" şi "un cadou făcut lui Putin" - fără a-i cere nimic în schimb - care "întăreşte bănuiala existentă în Europa că nu ne mai putem baza pe susţinerea necondiţionată a Americii în privinţa securităţii europene".

El a spus că dacă Trump ar da curs planului, ar fi ca şi când "s-ar împuşca singur în picior" şi a adăugat: "Sper foarte tare că Pentagonul şi oamenii rezonabili din administraţie îl vor respinge". El s-a referit la una din rarele critici din partidul lui Trump, iniţiată de 22 de legislatori republicani din Comisia pentru structurile militare care l-au îndemnat într-o scrisoare să reconsidere decizia.

Karin von Hippel, director general al Royal United Services Institute din Londra, nu crede că planul va fi implementat, prevăzând că birocraţia Americii îl va îngropa tacit. "Lui Trump îi plac luările de poziţie spectaculoase, ca în emisiunile reality tv, îi plac surprizele. Eu bănuiesc că aproape nu îi pasă dacă se întâmplă sau nu. Modalitatea în care a fost tratat (acest subiect), este atât de lipsit de respect faţă de aliaţi".

Casa Albă nu a comentat privitor la decizie. A fost însă confirmată joi de Richard Grenell, loialist al lui Trump care s-a retras de curând din funcţia de ambasador la Berlin, după cum se relatează pentru a-şi asuma un rol important în campania pentru realegerea lui Trump.

Relaţiile dintre preşedintele american, fostă gazdă a unei emisiuni de reality tv, şi Merkel, fost chimist cuantic, sunt de mult timp tensionate, în condiţiile în care Trump argumentează - cu ceva temei - că Germania nu a preluat suficient din povara financiară a NATO.

Conform unei versiuni a evenimentelor, planul privind trupele a fost accelerat atunci când Merkel, îngrijorată de virus, a dejucat planul lui Trump de organizare a unei întruniri G7 cu participarea personală, luna aceasta - Trump a vrut să-l reprimească pe Putin în clubul exclusivist al ţărilor bogate, din care fusese exclus pentru anexarea Crimeii în 2014.