Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin își dorește încă să ocupe cea mai mare parte a Ucrainei, consideră agențiile de informații americane.
Dar, în ciuda acestei dorințe, trupele Moscovei au fost deja atât de slăbite de luptă, încât oficialii americani consideră că sunt capabile doar să obțină câștiguri teritoriale lente. Ceea ce înseamnă că războiul ar putea dura mult timp, a declarat directorul Serviciului Național de Informații Avril Haines.
Estimarea vine după ce, în martie, Moscova și-a reorientat eforturile pe acapararea zonei separatiste Donbas, după ce trupele lui Vladimir Putin au eșuat lamentabil în încercarea de a cuceri capitala Kiev. „Domnul Putin are încă aceleași obiective pe care le-a avut la începutul conflictului, să ocupe cea mai mare parte a Ucrainei”, a declarat Haines, care a adăugat că este puțin probabil ca Rusia să atingă acest obiectiv în curând.
„Percepem o deconectare între obiectivele militare pe termen scurt ale lui Putin în acest domeniu și capacitatea armatei sale, un fel de nepotrivire între ambițiile sale și ceea ce armata este capabilă să realizeze”, a declarat Avril Haines la o conferință a Departamentului de Comerț al SUA.
Ce a câștigat Putin în Donbas
De când a ratat obiectivul inițial de capturare a Kievului, Rusia s-a concentrat pe ocuparea teritoriului din regiunea estică Donbas - o zonă industrială mare în care Putin susține în mod fals că Ucraina ar fi comis un genocid împotriva vorbitorilor de limbă rusă.
Forțele ruse au avut victorii în zona respectivă, preluând recent controlul asupra orașului Severodonețk, dar progresul a fost lent și forțele ucrainene au opus o rezistență puternică.
În primele ei comentarii publice din luna mai cu privire la evaluarea războiului de către serviciile de informații americane, Avril Haines a sugerat că invazia Rusiei va continua „pentru o perioadă lungă de timp” și că „imaginea rămâne destul de sumbră”.
Trei scenarii pentru războiul din Ucraina
Ea a adăugat că agențiile de informații văd trei scenarii pentru modul în care s-ar putea desfășura în continuare războiul, cel mai probabil fiind un conflict care se mișcă lent și în care trupele lui Putin au „câștiguri mici, fără progrese semnificative”. Celelalte posibilități, mai puțin probabile, includ o victorie majoră a Rusiei sau o stabilizare a frontului, cu Ucraina obținând mici victorii.
Dar asta ar putea însemna că Moscova devine mai dependentă de „instrumente asimetrice” pentru a-și viza inamicii; atacuri cibernetice, eforturi de a controla resursele energetice sau chiar folosirea de armele nucleare.
Comentariile lui Avril Haines au venit după ce liderii NATO s-au angajat să susțină Ucraina atât timp cât este nevoie - sporindu-și prezența trupelor în Europa și invitând Finlanda și Suedia să se alăture alianței.
Promisiunile NATO
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a numit-o cea mai mare revizuire a alianței de la Războiul Rece, iar președintele american Joe Biden a promis că NATO va fi „întărită în toate direcțiile și în toate domeniile - terestre, aeriene și maritime”.
Răspunzând posibilității ca cele două țări nordice să devină membre NATO, Vladimir Putin a acuzat alianța militară occidentală de escaladarea deliberată a tensiunilor. „Dacă trupele și infrastructura NATO sunt desfășurate, Rusia va fi obligată să răspundă”, a spus Putin în Turkmenistan.