Rupert Murdoch a fost detronat de premierul rus în topul "Vanity Fair".
Premierul rus, Vladimir Putin, a fost desemnat cel mai influent om din lume de către revista americană „Vanity Fair“. Putin l-a înlocuit în fruntea listei, care conţine, potrivit jurnaliştilor americani, „noua elită a lumii“, pe magnatul media Robert Murdoch, prezent pe locul secund în ediţia din acest an a topului. Clasamentul a fost realizat de jurnaliştii de la „Vanity Fair“ pe baza mai multor factori: avere, influenţă, viziune, dar şi implicarea în activităţi filantropice.
Într-o notă publicată pentru a-şi explica alegerea, realizatorii topului au motivat că lista nu a fost întocmită doar în funcţie de averea deţinută, mult mai importantă fiind influenţa asupra economiei globale. De aceea, Vladimir Putin, care controlează rezervele energetice uriaşe ale Rusiei, deţine prima poziţie, şi nu Serghei Brin, cofondatorul companiei Google şi una dintre cele mai respectate minţi din Sillicon Valley.
„Google este acuzată de multe ori că devine prea puternică, dar cel puţin ea nu a invadat Georgia“, au declarat editorii „Vanity Fair“, care îl consideră pe Vladimir Putin liderul de facto al Rusiei. Revista americană scrie că Putin a reînviat economia Rusiei şi a redat ţării mândria pierdută şi un rol de frunte pe scena politică mondială. Pe primele zece poziţii se regăsesc nume celebre din industria IT, precum Larry Page şi Serghei Brin, fondatorii Google, care deţin locul al treilea, Steve Jobs, de la Apple, pe poziţia a patra, sau Jeff Bezos, de la Amazon, locul 6.
A doua categorie ca importanţă este cea a investitorilor bogaţi precum Warren Buffett, plasat pe locul 5, şeicul din Dubai, Mohammed bin Rashid al Maktoum, pe 7, sau Roman Abramovici, care ocupă locul 8. Aproape la fel de influenţi au fost consideraţi şi activiştii pentru cauze nobile, precum cuplul de actori Angelina Jolie şi Brad Pitt (locul 9), sau fostul vicepreşedinte american Al Gore, „luptătorul în slujba mediului“, pe 10. În top se regăsesc multe alte nume celebre, care activează în industria de divertisment sau mass-media. Printre acestea se numără fostul primar al New Yorkului, miliardarul Michael Bloomberg, pe 12, regizorii şi producătorii George Lucas şi Jerry Bruckheimer, locurile 23 şi 24, actorul Tom Hanks, pe 34, cântăreţul Bono, pe 36, şi actorul George Clooney. Invazie de nume noi Printre numele noi de pe lista din acest an, pe lângă Vladimir Putin, se numără şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum, Angelina Jolie şi Brad Pitt, Mark Zuckerberg, fondatorului site-ului de socializare Facebook, pe poziţia 25, sau artistul britanic Damien Hirst, pe 31. Topul „Vanity Fair“ a fost descris de jurnaliştii care l-au întocmit drept „o listă globală şi în continuă schimbare de gânditori, proprietari şi creatori care sunt formatori de opinie, impun moda şi agenda globală a politicii“.