Putin a comandat organizarea spontană a unor exerciții militare în sud-vestul țării

Putin a comandat organizarea spontană a unor exerciții militare în sud-vestul țării

,,Vladimir Putin, președintele Rusiei, a comandat organizarea spontană a unor exerciții militare în sud-vestul țării, în contextul ostilităților reluate în Caucazul de Sud'', scrie The Telegraph.

Serghei Șoigu, ministrul apărării, a anunțat desfășurarea exercițiilor vineri, precizând că acestea urmăresc testarea capacității militare a forțelor armate în zona „în care persistă amenințări teroriste serioase” și se pregătesc pentru principalele exerciții anuale în aceeași locație, în septembrie.

Exercițiile care au început vineri vor implica aproape 150.000 de militari, 27.000 de vehicule militare, 414 avioane și 106 nave în primul spectacol militar public din Rusia de la începutul pandemiei de coronavirus.

Caucazul de Nord din sud-vestul Rusiei a reprezentat o sursă de revoltă în anii 1990 și la începutul anilor 2000, dar zona a devenit în mare parte pașnică în ultimul deceniu.

În Ingușetia, înregistrările publicate vineri de către armata rusă au surprins zeci de tancuri care părăseau o bază militară; în Novorossiisk, la Marea Neagră, navele au fost observate părăsind țărmul.

Trupele au fost, de asemenea, observate părăsind cazarma din Abhazia, republica separatistă din Georgia, care se află sub controlul Rusiei încă de la războiul de cinci zile din 2008.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, de asemenea, vineri, că va organiza principalele exerciții militare anuale în aceeași zonă în septembrie.

Ucraina, care are granița comună cu Marea Neagră și combate separatiștii susținuți de Rusia din estul țării, a declarat vineri că va invita trupele NATO pentru exerciții militare în aceeași perioadă.

"Răspunsul nostru simetric va ilustra pregătirea forțelor armate ucrainene de a opune rezistență oricăror încercări rusești de a provoca tensiuni sau de a manifesta ostilități semnificative", a declarat Andriy Taran, ministrul apărării al țării.

Exercițiile rusești din apropierea Mării Negre și Caspice s-au desfășurat la câteva zile după o răbufnire violentă a unui conflict de lungă durată dintre vecinii din sud-vestul Rusiei, Armenia și Azerbaidjan.

Țările din Caucazul de Sud au fost blocate într-un conflict latent cu privire la regiunea separatistă Nagorno-Karabakh din zona de sud a Azerbaidjanului, care este predominant armeană din punct de vedere al etniei. Cu toate acestea, ostilitățile din această săptămână sunt concentrate în regiunea Tavush din nord-estul Armeniei.

Confruntările de-a lungul graniței au început duminică, ambele părți s-au acuzat reciproc că au bombardat poziții militare și sate, provocând cel puțin 15 decese.

Ostilitățile reluate au declanșat proteste în Azerbaidjan, unde zeci de mii de oameni au ieșit pe străzile capitalei Baku și chiar au luat cu asalt parlamentul marți, cerând guvernului să organizeze intervenții militare mai dure împotriva Armeniei, care controlează Nagorno-Karabakh de la începutul anilor 1990.

Președintele Putin a declarat vineri că este pregătit să medieze conflictul dintre cele două foste republici sovietice, potrivit Kremlinului. Nikol Pashinyan, premierul Armeniei, a acuzat vineri Azerbaidjanul pentru ostilitățile recente, dar a declarat că „nu există nicio alternativă pentru negocierile de pace”.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, l-a concediat joi pe ministrul de externe, angajat de 16 ani, acuzându-l că a purtat discuții „fără sens” cu Armenia.

 

https://www.telegraph.co.uk/news/2020/07/17/russias-putin-orders-snap-military-drills-black-caspian-seas/ 

Traducerea: Rador