Puşcaşul din benzinărie, cercetat în libertate

Puşcaşul din benzinărie, cercetat în libertate

Bărbatul care a împuşcat, azi noapte, doi bucureşteni cu o armă de vânătoare, în faţa imobilului în care locuieşte, de pe Bulevardul Timişoara, va fi cercetat în stare de libertate, au decis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Acesta a fost audiat astăzi, iar procurorii au decis că acesta nu reprezintă un pericol public şi poate fi cercetat în stare de libertate pentru lovire sau alte violenţe.

Doi tineri din Capitală au ajuns, azi-noapte, la spital, după ce uh bărbat a tras cu o armă de vânătoare asupra lor.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul de 39 de ani, angajat ca şofer la Parchet, a coborât, în această noapte, în jurul orei 23.00, la magazin benzinăriei din faţa blocului în care locuieşte. 

Acesta a intrat în conflict cu zece persoane aflate în zonă, după ce le-a acuzat că i-au zgâriat maşina. Apoi, bărbatul s-a întors în locuinţa sa şi a revenit la scurt timp înarmat cu o armă de vânătoare, cu care a tras un foc.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a precizat că în urma incidentului doi tineri, unul de 19 şi altul de 28 de ani, au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital.

Agresorul a fost dus pentru audieri la Secţia 22 Poliţie, unde s-a stabilit că avea permis de port-armă. 

Citiţi şi:

Petrecere a motocicliştilor, terminată cu împuşcături            

Ne puteți urmări și pe Google News