Decizia companiei Coca-Cola, ca lider de piață, de a susține siropul de porumb a transmis un mesaj clar celorlalte companii din această industrie, care au făcut în curând la fel.

La vremea respectivă, dezvăluia Hank Cardello, nu părea să fie „nici un dezavantaj“. Prețul HFCS echivala cu două treimi din cel al zahărului și merita chiar și riscul potențial enorm de schimbare a gustului (un ușor gust metalic în primele loturi de produse testate) când te uitai la profit.

Provoacă obezitate și boli cardiovasculare grave

Ce putea să meargă prost? În 1984, amintește Hank Cardello, „nici nu se punea problema obezității“. Dar se punea o altă problemă de sănătate: bolile cardiovasculare.

Și, de la mijlocul anilor 1970, se dezlănțuise o dezbatere aprigă în spatele ușilor închise ale medicinei de top asupra cauzelor acestor boli. Profesorul John Yudkin, cercetător la UCL, în Londra, a găsit responsabilul pentru aceste boli mortale. Și nu, nu era vorba neapărat despre siropul de porumb bogat în fructoză. Cauza acestor boli era zahărul!

Doar că mai era cineva interesat să arunce vina pe un produs uzual, dar nu pe zahăr, ci pe grăsime. Este vorba de Ancel Keys, nutriționistul din spatele experimentului de înfometare din Minnesota (subiect interesant, asupra căruia vom reveni cu alt prilej).

Jocuri de discreditare

În discuțiile lor aprinse, atât publice, cât și private, Yudkin a început să fie izolat. Keys era un nutriționist de renume internațional, un titan în domeniul lui, iar Yudkin era un outsider cu o perspectivă neortodoxă și nepopulară în spațiul academic: zahărul nu era numai dăunător, ci și potențial fatal – susținea Yudkin.

Cu alte cuvinte, zahărul, prezent în aproape toate podusele alimentare din supermarketuri, nu doar că era responsabil pentru rata de obezitate din ce în ce mai crescută, ci, consumat constant și mai ales în exces, putea cauza moartea prin intermediul unor boli cardiovasculare grave!

„Săpat” cu ajutorul unui nutriționist celebru și aservit

Endocrinologul Robert Lustig, de la Spitalul San Francisco, apreciază, la rândul lui, că a urmat o campanie concertată de a-l discredita pe Yudkin, deoarece ideile lui amenințau baza industriei zahărului.

Cercetările lui Keys erau mult mai armonizate cu direcția pe care industria alimentară intenționa s-o urmeze în viitor: aceea de a demoniza grăsimea și de a scoate zahărul din rândul produselor care provoacă boli cardiovasculare.

Colegul lui Yudkin de atunci, dr. Richard Bruckdorfer de la UCL, își amintește că „industria, în special industria zahărului, a făcut un lobby foarte puternic, iar Yudkin se plângea amarnic că i se răstălmăceau unele idei“. Lustig o spune mai simplu. Yudkin a fost „săpat“ – relevă jurnalistul Jacques Peretti în volumul Înțelegerile care au schimbat lumea (Editura Litera, Colecția Kronika, 2018).

Ideile lui Yudkin, criticate și de academicieni

Ideile lui Yudkin au fost publicate însă într-o carte, Pure, White and Deadly. Cartea a fost un bestseller și a devenit un text fundamental pentru mișcarea pentru hrană sănătoasă, care se dezvolta în anii 1970, însă a fost aspru criticată în cercurile academice și de către colegii lui Yudkin.

În cele din urmă, Yudkin a devenit un paria: a fost ostracizat și uitat. Însă, potrivit lui Lustig, Yudkin anticipase viitorul identificând potențialele pericole ale zahărului, nu numai în raport cu bolile cardiovasculare, ci și cu epidemia de obezitate!

A fost redus la tăcere, potrivit lui Lustig, pentru că mulți oameni aveau prea mult de pierdut dacă el s-ar fi făcut auzit. Ancel Keys, care condusese lupta împotriva lui Yudkin, era același Ancel Keys care cu 30 de ani mai devreme înfometase persoane care refuzaseră serviciul militar pe motive de conștiință în celulele de sub stadionul din Minnesota și descoperise că dietele te ingrașă.

Marii jucători din industria alimentară pregătesc Planul B

Keys nu doar că a permis industriei alimentare să folosească renumele lui în medicină ca să susțină ideea că zahărul este benign, dar mare parte din cercetarea lui a fost finanțată de industria alimentară. Interesant, mai ales că în joc era mai mult decât simpla protejare a zahărului ca bun de consum.

Ceva nou se punea la cale: o oportunitate. Societatea începea să se îngrașe și era dornică să îmbrățișeze un nou produs, ca să combată chiar epidemia de obezitate pe care o anticipase Yudkin.

Industria alimentară deținea răspunsul. Un produs pregătit în laboratoarele
de cercetare, gata să ajungă pe rafturi: un concept nou-nouț în industria alimentară. Acesta se numea (și se numește astăzi) „conținut redus de grăsimi“. Alte vremuri, alte momeli.

Despre acest incitant subiect puteți citi pe evz.ro în zilele următoare.

Te-ar putea interesa și: