PULSUL PLANETEI. Tsipras, eroul care a sfidat zeii și e așteptat să-și prezinte demisia ca Premier

Duminică a fost referendumul în Grecia. Referendumul cu care Premierul Alexis Tsipras, eroul Eladei, a sfidat zeii finanțatori ai deficitului și ai insolvabilității Atenei.

 Referendumul care era menit să-i salveze postul lumesc de Premier. Problema e că acest pachet al ultimei șanse fusese acceptat de Tsipras în ultimul moment, atunci când Germania i-a cerut să meargă cu referendumul până la capăt și spunându-i că clemența condițiilor la care s-a ajuns și pe care le-a refuzat inițial nu mai e la dispoziția sa, după sfidarea creditorilor cu referendumul.

Deci avem un Erou al stângii anarhiste, obișnuit să conducă în stradă masele de nemulțumiți. A răsturnat guverne, a ridiculizat partidele tradiționale și a câștigat alegerile, ajungând prim-ministru, într-un moment de extremă austeritate, datorat măsurilor de redresare după tăierea a 100 mld euro din datoria Greciei de 300 mld euro și revenirea în spațiul nivelului de trai pe care-l oferă nivelul de venituri ale statului elen azi. O adaptare dificilă pentru grecii obișnuiți de guverne succesive cu alt nivel de trai și alt spațiu de respirație financiară.

Acest erou este pus astăzi în fața unei alegeri dificile, la care oricum ar fi ajuns în final: să semneze același tip de plan de austeritate, eventual cu mici retușuri, și să spună populației că trebuie să-l accepte. Și să fie, la rândul său, ținta manifestațiilor populare antiguvernamentale și împotriva măsurilor de austeritate. Dealtfel, de asta l-au și votat grecii inițial: nu pentru că se așteptau să facă minuni, nu pentru că credeau în vreun plan miraculos de salvare, ci pentru că părea suficient de nebun să tragă la maximum și să negocieze la sânge măsurile de austeritate. Iar în nebunia sa, să sperie și creditorii, să-i determine să fie mai blânzi.

Amestecul Rusiei în alegerile din România: Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit

Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele

Iată că am ajuns la momentul ultimei șanse. Tsipras a trebuit să negocieze și să accepte condițiile. A făcut- o în ultimul moment, nu înainte de a amenința UE și creditorii internaționali cu un referendum, pentru că el nu-și asumă măsurile, trebuie să le accepte populația. Un gest considerat sfidarea zeilor: când nu ai un chior în buzunar, nu o faci pe nebunul, înjurând în stânga și-n dreapta băncile internaționale care te țin să nu mori. Pe tine și poporul tău. Iar replica nu s-a lăsat așteptată, atunci când Germania i-a cerut jucătorului la cacealma să-și dea cărțile pe față, să-și arate goliciunea și rușinea.

Recursul la referendum nu e un gest de curaj, și nici eroic. E formula de a abdica de la responsabilitatea proprie și de a o pasa poporului. Dacă acesta votează Nu, nu ai ce să faci, te mandatează să mergi mai departe spre proiect mai bun, deci îți poți lua cuvântul înapoi de la cei cu care ai negociat. Dacă votează Da, nu mai e responsabilitatea ta, poporul a votat austeritatea, nu i-ai impus-o tu, cel care îi promiteai soluții miraculoase, pe care nu le ai. Mai periculoasă a fost situația lui Tsipras atunci când i s-a impus să meargă mai departe cu referendumul după ce el achiesase deja la soluția de austeritate, fapt ce l-ar fi obligat să recomande poporului grec să voteze DA. Tsipras a făcut o voltă, s-a făcut că uită poziția inițială, și a recomandat să se voteze NU.

Indiferent de rezultatul final de la referendum, după semnarea acordului - sau dacă refuză semnarea acordului, un alt gest politic de frondă - Tsipras trebuie să plece. Pentru că a promis o viață fără austeritate și oferă austeritate din plin. Pentru că a fost de acord în final cu măsurile creditorilor, dar totuși a cerut populației să voteze împotrivă. Pentru că a sfidat zeii finanțatori ai soartei poporului grec. Dar mai ales pentru că a fost un farseur care și-a dorit doar accesul la putere, fără a avea soluții alternative celor ale partidelor tradiționale, pentru că a adăugat partea sa de contribuție la dezastrul la care celelalte guvernări au adus Grecia, dezastru pe care-l avem astăzi. Și unde România a evitat să ajungă, în 2010, cu toate costurile politice ale diriguitorilor din acel moment.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.