În Ucraina, armele au luat o pauză, o pauză strategică. Nu de tot, se mai trage, mai mor oameni, deşi am înregistrat o primă zi fără schimburi de focuri şi fără victime.
Armistiţiul pare să ţină, ar spune unii, dacă ar fi să ignore modificarea liniei de demarcaţie stabilită la Minsk pentru Debalţevo, dar şi repoziţionarea armamentului şi a trupelor pentru un viitor asalt asupra portului Mariupol.
Ce s-a întâmplat? Strigăm victorie, războiul s-a terminat, şi trecem la lupta pentru câştigarea păcii? Unii europeni se grăbesc să ridice embargouri şi sancţiuni, după ce erau oripilaţi de perspectiva că vor trebui să introducă noi limitări. Şi-a atins Rusia obiectivele pentru a încheia campania militară? Sau şi-a terminat resursele?
Nici unul dintre obiectivele strategice ale Rusiei nu au fost atinse. Nu există o întărire a frontierei interne, nu au fost acceptate formal trupe ruse cu statut internaţional şi prezenţă oficială în Estul Ucrainei. Iar aprovizionarea Crimeii nu a fost rezolvată. Nici măcar susţinerea populaţiei rusofone nu pare să fi fost asigurată, din contra, grupările de luptători, voluntari, cazaci au cam tâlhărit şi furat oraşele, nu prea administrează lucrurile nici în Donetsk, nici în Lugansk, iar populaţia locală fie s-a refugiat, fie a fugit de lupte, fie este complet nemulţumită de ceea ce s-a întâmplat cu viaţa lor sub „ruşii eliberatori”.
În fapt, sfidările continuă, şi ultimul clip pomovat de Dmitri Rogozin nu face decât să aţâţe spiritele în zona separatistă. Rogozin îşi asumă faptul că este un ocupant, însă face apologia unui clip în care armatele franceze ale lui Napoleon erau distructive, dar a fost bună şi civilizatoare ocupaţia rusă a Siberiei, a Estului Europei, pentru că a construit fabrici şi uzine. Dacă un asemenea tip de argument ajunge în Estul Ucrainei, s-ar putea ca reacţia să nu mai fie nici tolerantă, nici blândă.
Cred că suntem într-o pauză strategică pentru ca lumea să absoarbă şocul anexării Crimeii şi a agresiunii militare ruse prin intermediari din Estul Ucrainei. Pentru ca să se mai ridice sancţiunile, să acţioneze şi propaganda, şi problemele economice ale Ucrainei, eventual să se accelereze prăpastia la nivel european între prieteni şi duşmani, euroatlanticişti şi euro-asianişti, susţinătorii Ucrainei şi cei care consideră că trebuie lăsată în plata Domnului. Şi apoi...
Suntem în plin scenariu de „stop and go”. Stop şi de la capăt, dar în condiţii noi, după modificarea stării de spirit, acceptabilităţii unei noi intervenţii ruse, după relaxarea constrângerilor care sufocă economic Rusia. Apoi urmează pasul trei. Proiectul e acelaşi. Dacă nu cumva vor trebui arse etapele, iar saltul trebuie făcut în sânul NATO, pentru a demonetiza articolul 5 şi a sublinia slăbiciunea Alianţei, ceea ce ar face unele state de frontieră mult mai maleabile.
În ţară, la noi, războiul informaţional continuă pe teme cât mai diverse: anti-americanismul, eventual condimentat cu pro-europenism anti- american, sublinierea rupturii transatlantice şi a divergenţelor din cadrul UE, atac la NATO (şi la extinderea Alianţei), punerea sub semnul întrebării a valorilor şi principiilor democratice, ale economiei de piaţă şi ale statului de drept. Totul dublat de o politică de cadre, la nivel instituţional care, sub stindardul schimbării, aduce în prim plan apologeţii naţionalismului izolaţionism şi a egocentrismului. Că doar a trecut Dughin sâmbătă prin Bucureşti, pentru a-şi promova internaţionala naţionalistă euro-asianistă.
Recomandările noastre
