În afara securizării strategice a bazelor militare de facto, a interdicției aeriene și navale în Estul Mediteranei și zona occidentală alawită a Siriei, cu valoare mare de întrebuințare militară și politică, Rusia a călcat pe bec și a reaprins demonii din Orientul Mijlociu. Și iată care sunt greșelile succesive.

Mai întâi, Federația Rusă a relansat războiul sectar șiiți-suniți, așezându-se în tabăra Iranului, a guvernului șiit irakian, a alawiților lui Bashar al Assad și a Hezbollahului. Centrul comun de intelligence de la Bagdad și așezarea trupelor terestre iraniene și Hezbollah alături de trupele siriene, pentru a lupta împotriva opoziției siriene și a reconfigura regiunea allawită, cu acoperirea aeriană rusă coordonată, livrează muniție pentru întreaga comunitate sunită a lumii, antagonizând statele Golfului și Turcia, dar și statele Occidentale, susținătoare ale opoziției sunite moderate. Relansarea războiului sectar în Orientul Mijlociu este cea mai mare năpastă a lumii contemporane, după aprinderea sa de către Guvernul pro-iranian de la Bagdad la retragerea trupelor americane, fapt ce a dus la relansarea numărului de morți și răniți, la întărirea Al Qaeda din Irak, devenită ulterior Statul Islamic. De altfel, acțiunea curentă re-legitimează ISIL în ochii suniților și-i dă o gură de oxigen în materie de noi resurse.

Apoi, în timp ce atacă trupele opoziției siriene, pe care o consideră alcătuită din teroriști otova – după cum avertizează în declarația sa de ieri chiar Barack Obama – Vladimir Putin realizează unul dintre cele mai complicate coșmaruri ale lumii: plasează față în față, în contact, trupele și armatele celor doi mari actori, SUA și Rusia. Și dacă la nivel de intermediari și la cel al aviațiilor lucrurile sunt clare și confruntarea aproape, cu posibilitatea de escaladare, la nivelul trupelor speciale de pe teren, după cum spun unii, confruntările ar fi avut deja loc și chiar coșciugele cu morții din prima confruntare directă ruso-americană ar fi ajuns în țările respective. O situație evitată încă din 1962, de la criza rachetelor din Cuba, reconstruită astăzi în Siria.

În al treilea rând, Rusia a creat o forță de coerciție majoră pentru Turcia. După militarizarea Crimeii, cu capacitatea de a controla pe deplin Marea Neagră și accesul prin strâmtori, noul pol de militarizare și interdicție aeriană din estul Mediteranei aduce Turcia în postura de stat sub presiune și sub constrângerile ruse. E adevărat că Ankara controlează strâmtorile, dar apărarea de către Rusia a șiiților și a lui Bashar al Assad repune în discuție bunele relații ruso-turce și accentuează confruntarea. Nu degeaba Turcia a inițiat și semnat, alături de statele din Golf și statele occidentale, mesajul care avertizează și prezintă îngrijorarea față de alinierea Rusiei lui Putin cu statele șiite și susținerea lui al Assad, responsabil, în continuare, de uciderea a mii de sirieni nevinovați.

În al patrulea rând, Rusia și-a creat un dușman major, ISIL, terorismul șiit sau susținerile wahabite în Nordul Caucazului. Rusia e stat autoritar, acest fapt dă mult mai multă putere Președintelui său, care poate alinia la ordin presupusele organisme democratice, dar și responsabilitatea nu se mai împarte, iar Vladimir Putin va fi acuzat direct când vor începe atacurile teroriste în Piața Roșie și în toată Rusia.

În fine, în al cincilea rând, greșeala a fost făcută la Paris, acolo unde Rusia a negociat în paralel în două jocuri complementare, Ucraina și Siria. Dacă în Ucraina a impus imunitatea separatiștilor, recunoașterea alegerilor și statutul special, modificarea constituției ce le permite un cvasidrept de veto păpușilor sale din Donbas, în Siria, soluția într-un adevărat război civil, de data aceasta, nu o agresiune militară rusă ca-n Ucraina, e strivirea opoziției, numită nediscriminatoriu teroristă, exact invers ca procesul din Ucraina. La nivel principial, Rusia a creat un precedent de poziție care riscă să-i fie fatal și pe viitor, când separatismele se vor manifesta, mai mult ca sigur, și pe propriul teritoriu.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.