Deși mai nesigur și bâlbâit ca niciodată, Vladimir Putin și-a prezentat planurile și anunță o nouă internațională, unii îi spun PutIntern, alții internaționala dictatorilor, tiranilor și autoritarilor, pe care o înarmează cu o nouă ideologie: ordinea și stabilitatea, înaintea democrației și dorinței nesigure și anarhice a popoarelor. După un model deja consacrat, Putin propune lumii rezolvarea problemelor prin lideri cu mână forte și decizii unilaterale, puse de acord prin impunerea intereselor și confruntări de forță, iar democrația și democratizarea sunt considerate „export de model” american, sunt comparate cu exportul de comunism în perioada sovietică și sunt contrapuse în mod fals suveranității statelor.

Dar poate cel mai important punct al actualei polarizări și așezări pe teren, care anunță viitoarea confruntare globală – război rece, război cald, confruntare hibridă, confruntare prin intermediari, ce e la îndemână ca instrument – îl reprezintă Siria. Adunarea generală de la ONU și acțiunile imediat ulterioare arată poziționări globale, perspective confruntaționale și lansarea etapei ciocniri dintre Occident și Rusia în Bătălia pentru Siria.

Pe teren, Rusia a introdus brusc baze militare, cu statut de extrateritorialitate pe zona de circa o treime din teritoriul controlată încă de al-Assad și de alawiți. A militarizat regiunea pentru a construi o formulă de excludere din spațiul aerian și naval în Estul Mediteranei, într-o formulă de blotzkrieg de ocupație militară la Latakia și Tartus pe toate capabilitățile militare siriene relevante și cu detentă strategică. Îmbrăcat inițial în haina combaterii ISIL și a imigrației, promisiunea s-a topit brusc când Rusia a anunțat că nu vor fi utilizați soldați pe teren. Iar componenta militară rusă, așezată pentru decenii pe o gândire globală nu are a face cu un asemenea deziderat. Dealtfel, SUA și aliații din coaliția anti-ISIL au primit deja interdicția de a intra în spațiul aerian sirian.

Ce vedem în schimb este nașterea alianțelor alternative, a alianței statelor marginalizate, a turbulenților din sistem, Rusia aliindu-se cu Iranul, Irakul șiit, guvernul alawit sirian și Hezbollahul libanez pro-iranian, și cu o perspectivă de a avea un sprijin simbolic militar chinez. O alură de poziționare și polarizare ce nu anunță nimic bun pentru Siria.

Obama și Putin s-au înțeles că nu se înțeleg. Nici pe Siria, nici pe Ucraina. Kerry și Lavrov au convenit principiile unei discuții pe Siria: evitarea ciocnirilor accidentale militare, integritate teritorială și secularism pentru Siria. Ambii știu însă că nu există drum înapoi și că problema Siriei nu este includerea lui al-Assad sau menținerea sa, mai puțin sau mai mult împăiat la putere, ci prăbușirea și divizarea Siriei. Și combaterea sau construcția formulei de stat sunit, ce face puntea între Turcia și Iordania, blocând continuumul șiit Iran-Irak- Siria alawită-Hezbollah. În condițiile în care tema introdusă în joc de Rusia în complexitatea siriană e relansarea războiului sectar, nu numai că o confruntare pe marile axe ale Islamului e lansată în Orientul Mijlociu, dar se dă o gură de aer pentru o legitimitate nesperată și regăsită pentru un stat sunit – statut confiscat astăzi de Statul Islamic, care-și va valorifica oportunitățile de preluare a acestei baze și va relansa interesul, finanțările și susținerile pentru ISIL-Daesh.

Deci Rusia în Siria își apără propriile poziții, valorifică oportunități militare cu relevanță globală, blochează aprovizionarea alternativă a Europei cu gaz din Estul Mediteranei și combate interesele occidentale, ocupând și un loc nemeritat la masă, de unde mai ieri stătea după ușă, ca toți cei ce încalcă dreptul și angajamentele internaționale. Iar bătălia pentru Siria se anunță a fi primul război deschis, prin intermediari, din noua eră a confruntării pe care o propune Rusia lumii moderne, o confruntare care și-a regăsit și fundamentele ideologice pentru coagularea de susținere globală pe liniile de falie create.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.