Prima etapă a campaniei de instruire a liderilor locali ai PSD s-a încheiat ieri. Social-democrații au primit indicații precise și promisiuni că vor fi bani pentru proiectele primarilor, iar asta le va ușura munca de convingere la alegeri.
Totuși, liderii de la centru le-au atras atenția să nu se culce pe o ureche și să intensifice transmiterea mesajelor. Pentru PSD, ținta acestor ani electorali este cucerirea electoratului de la oraș. Pentru asta, una dintre strategii este folosirea mediului online, în principal Facebook.
Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, mâna dreaptă a președintelui Liviu Dragnea a anunțat că partidul va organiza mitinguri în toată țara, vor fi băi de mulțime și interacțiuni cu cetățenii. Vor defila miniștrii PSD, dar și candidații la deuroparlamentare. În prealabil, social-democrații au sarcina de a produce valuri pe rețelele de socializare, în special Facebook, iar indicația a venit chiar de la Liviu Dragnea, care a constatat că la oraș „trebuie să lucrăm mai mult pe online, pe social media”. La nivelul aparatului național de campanie există o echipă specializată, care concepe mesajele și care decide modul de diseminare a lor. PSD își va fideliza publicul tradițional prin campania clasică: din ușă în ușă.
Zece miliarde de euro pentru primării
După ce a preluat funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, în 20 februarie, Daniel Suciu a bătut țara în lung și-n lat. „Am promis de la începutul mandatului meu că mă voi deplasa în județe și că voi fi un partener de cuvânt pentru administrațiile locale și asta am de gând să fac”, a declarat Suciu. Acesta semnează contracte de finanțare cu primari și nu doar de la PSD. Și acesta este deabia doar începutul. Prin Fondul de Dezvoltare și Investiții se vor da primăriilor 10 miliarde de euro. În două săptămâni apar și normele metodologice, primăriile pot depune maxim două proiecte.
Regii și scenarii
În urmă cu șase luni, Guvernul a demarat programul de sprijin al cinematografiei. Ieri, viceprimministrul Ana Birchall a declarat, la o conferință despre dezvoltarea cinematografiei, care a avut loc la Palatul Parlamentului, că s-au încheiat 19 Acorduri de finanţare, în valoare de 147,3 milioane de lei, din cele 232 milioane de lei alocate. „Guvernul României a facilitat coproducții cinematografice având în distribuţie actori cu mare priză la public”, a declarat Birchall.
Pleacă unul câte unul
Deși lucrurile par foarte bune în partid, periodic pleacă la Pro România câte un parlamentar PSD. Ieri, deputatul de Hunedoara Sorin Marica a ales să facă parte din partidul lui Ponta. „Sunt un om de stânga. Mereu am fost apropiat de oameni și de problemele lor și am încercat să îi slujesc și să îi reprezint cât mai bine atât ca primar, cât și ca deputat în Parlamentul României. Din păcate, PSD-ul de astăzi nu mai reprezintă interesele celor mulți, ci este un partid confiscat de un grup restrâns de oameni care îl folosesc pentru interesele lor personale”, a declarat Marica. Victor Ponta a anunțat că după achiziția acestuia, Pro România are același număr de deputați ca UDMR.