Polițiștii vor noi măriri de salarii și beneficii. Protest la Ministerul de Interne

Polițiștii vor noi măriri de salarii și beneficii. Protest la Ministerul de Interne

Protest la Ministerul de Interne. Polițiștii cer, în stradă, noi creșteri de salarii și beneficii și invocă prevederile din Legea cadru a salarizării nr. 153/2017. Protestatarii au primit acordul Primăriei Municipiului București și vor picheta sediul Ministerului de Interne, cu începere de la ora 11.00.

Protest la Ministerul de Interne, cu începere de la ora 11.00. Polițiștii au decis să iasă în stradă. Aceștia solicită, în primul rând, aplicarea legii nr. 153 din 2017, privind salarizarea. Pe de altă parte, polițiștii cer actualizarea statutului polițiștilor.

Pentru acest protest de la Ministerul de Interne, organizatorii au primit autorizare din partea Primăriei Generale. Oamenii se vor aduna cu începere de la ora 11.00 și își vor cere drepturile sub geamurile ministrului Cătălin Predoiu.

Protestul polițiștilor vine după mișcări similare organizate de alte categorii de bugetari. Rând pe rând, au ieșit în stradă, pentru noi creșteri de salarii, profesorii, angajații din sistemul de Sănătate, iar acum sindicatele din poliție.

Pe de altă parte, Guvernul întârzie noua lege a salarizării bugetarilor, Deși Ministerul Muncii a promis, când portofoliul era ocupat de Marius Budăi, că legea va fi gata până pe  15 iulie, actul normativ nu există nici măcar în draft.

Cătălin Predoiu, MAI, ministru

Cătălin Predoiu / Sursă foto: Razvan Valcaneantu EEC

Protest la Ministerul de Interne. Câți bani în plus vor polițiștii

Reprezentanții lucrătorilor de poliție care vor ieși în stradă au formulat o listă de revendicări. Acestea vizează mai ales creșteri majore de salarii și beneficii, dar și prevederi legale care să-i pedepsească drastic pe cei care nu li se supun.

Revendicările polițiștilor la acest protest la Ministerul de Interne sunt:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017. Este vorba despre anexele nr. VI – Familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, inclusiv Anexa nr. VIII – Familia Administraţie (care priveşte personalul contractual). Astfel calculul sporurilor şi a indemnizaţiilor să se facă la valorile salariale de la 1 iunie a.c.;
  • acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi, de către MAI/unităţile angajatoare. Măsura este prevăzută în legea nr. 360/2002 (Statutul poliţistului);
  • asigurarea protecţiei juridice prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii). Polițiștii reclamă numărul faptelor de ultraj care s-au înmulțit. Acest lucru se datorează legii permisive şi a măsurilor judiciare blânde dispuse de către unii magistraţi;
  • modernizarea Statutului poliţistului şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesie;
  • actualizarea normei de hrană, pentru poliţişti şi PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;
  • actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti. Valoarea acestuia trebuie stabilită la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017;
  • scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR. Pensiile speciale acordate polițiștilor nu fac parte din cele şase sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în document;
  • diminuarea deficitului de personal, de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI.
  • obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti.

Ne puteți urmări și pe Google News