Înainte de a intra la Sinteza zilei, am luat cunoștință, urmărindu-l pe Liviu Dragnea la televizorul din holul studioului, de anunțul potrivit căruia România își va muta Ambasada din Israel la Ierusalim.

În interviul cu mine, care a fost partea a doua a emisiunii, întrebat de Mihai Gâdea asupra principalelor evenimente ale săptămînii, am spus că pe locul numărul unu în top trebuie așezat acest anunț făcut de Liviu Dragnea.

Cunoscînd bine dosarul Controversei planetare iscate de decizia Americii de a-și muta ambasada practic (teoretic s-a decis asta cu ani în urmă) de la Tel Aviv la Ierusalim, decizie recunoscînd pretențiile Israelului că Ierusalimul e capitala istorică a evreilor și scoțînd din minți pe palestieni, care pretind și ei că Ierusalimul e capitala lor istorică, am arătat în emisiune că o astfel de decizie e pentru România, țară care de 30 de ani n-a cutezat un singur gest de îndrăzneală în politica externă, asumîndu-și postura oii din turma condusă de berbecii care sînt Marile Puteri europene, un moment de răscruce.

În fine, ieșim și noi din turmă!

Și dacă ar fi o trăsnaie, tot ar merita.

Evoluția ulterioară a evenimentelor n-a dezmințit acest punct de vedere. Vineri dimineața, a picat Comunicatul furibund al Președinției. Spun, furibund, pentru că dincolo de pretenția că el, Klaus Ioahannis, e proprietarul exclusiv al politicii externe, Comunicatul ajunge să acuze drept încălcare a dreptului internațional decizia de mutare a ambasadei noastre la Ierusalim. Păi nu demult, America a decis mutarea ambasadei sale la Ierusalim. Îi acuză Klaus Iohannis pe aliații americani că au încălcat dreptul internațional?

 

Tipic pentru manipulările puse la cale de Băieți pentru interesele lui Klaus Ioannis a fost intoxicarea opiniei publice cu știrea falsă despre o Viorica Dăncilă care a refuzat să răspundă președintelui la telefon. Chiar și această mică găinărie mediatică, lansată de la Cotroceni, ne spune multe despre reacția furibundă, dacă putem vorbi în cazul Raței mecanice din Deal de o minimă trăire, la anunțul făcut de Liviu Dragnea. Sunt convins, așa cum am declarat Evenimentului zilei vineri dimineața, că asistăm, în fine, la un adevărat conflict între Guvern și președinție, între Liviu Dragnea și Klaus Ioannis, un conflict al cărui final mi-e greu să-l prevestesc.

Joi seara la emisiune, am evitat să mă pronunț în legătură cu decizia luată de Guvern. Precizez, luată de Guvern, pentru că deși a fost anunțată de Liviu Dragnea, Guvernul României e instituția care-și asumă această decizie și care, dacă se va merge pînă la capăt cu ea, va fi responsabil de mutarea ambasadei României de la Tel-Aviv la Ierusalim.

Am urmărit pe parcursul zilei de vineri discuțiile din spațiul public despre conflictul dintre președinte și premier în chestiunea ambasadei noastre din Israel, discuții dominate după părerea mea de antipatia pe care o stîrnește Liviu Dragnea mai nou în postura de decident într-o chestiune de politică externă ieșită din comun. Departe de mine postura de fan al lui Liviu Dragnea. A judeca însă o decizie de importanță colosală pentru România în funcție de cine a luat-o mi se pare o strălucită confirmare a învățăturii că antipatia naște prostia. Departe de mine și postura de pupător în fund prin pînza turului a președinților americani, postură în care excelează o armată de politicieni și publiciști, care m-au pisat pînă acum la cap că trebuie să fim aliați necondiționați ai Americii, în tot ceea ce face ea, deoarece America nu greșește niciodată. Prin urmare voi spune, răspunzînd la întrebarea cu cine sunt eu în conflictul dintre Guvern și Președinție, că nu sunt nici cu Guvernul, nici cu Președinția. Eu sunt cu logica. Și din această postură îmi permit să atrag atenția asupra cîtorva prostii cu tichii lansate în spațiul public vineri cînd s-a ivit conflictul dintre cele două Palate:

1. S-a vorbit de o decizie pripită. Dacă raportăm aprecierea asta la realități, vom constata un indiscutabil luat razna al logicii. Lucrurile stau altfel:Președintele Donald Trump a decis mutarea ambasadei SUA de la Tel-Aviv la Ierusalim. În prezent se pune problema urmării acestei decizii de către alte state, de cele care au cu America parteneriate strategice. Din acest punct de vedere, nu există decît decît două posibilități:
2. Sau decizi mutarea ambasadei la Ierusalim, făcînd pe plac americanilor și evreilor, sau refuzi, făcînd pe plac palestinienilor și arabilor. Altă poziție nu există în această chestiune în care fiecare parte cere o opțiune categorică. Există și posibilitatea să amîni în stil românesc luarea unei decizii. Cum însă pe zi ce trece opțiunea pro sau contra Donald Trump în această chestiune trebuie luată, în orice moment o astfel de decizie ar fi pripită. Se vorbește de evaluarea tuturor condițiilor, de cumpănire înainte de a lua o decizie. Ce rost are evaluarea? Orice evaluare nu poate decît să confirme teza că o opțiune trebuie luată și, oricare ar fi ea, are efecte bune și efecte rele, ca, de altfel, toate opțiunile cruciale ale unei țări.
3. De dimineață pînă seara ni s-a spus că România nu are pe planetă un aliat mai bun, mai necesar, mai măreț, decît America. Ni s-a spus că nu există pe lumea asta țară mai importantă pentru România decît America. În prezent America a optat pentru mutarea ambasadei sale la Ierusalim și evident dacă nu cere asta expres unor țări precum România, mai mult ca sigur așteaptă un gest asemănător din partea țărilor care se pretind aliate necondiționate ale Americii. Păi ce să mai stăm și să mai analizăm, cîtă vreme America a optat? Repet. E o întrebare valabilă pentru toți cei care s-au afirmat pînă acum drept fani ai Americii. Dacă politicienii și jurnaliștii care s-au grăbit să denunțe decizia Guvernului ar fi fost pînă acum, fie și într-o singură chestiune, altfel decît slugi ale Americii, am mai înțelege poziția lor față de mutarea Ambasadei. Prin urmare, din punct de vedere logic, nu există altă opțiune decît să urmăm America. Nu poți să trăncănești de dimineață pînă seara despre marele aliat care e America și cînd vine vorba de o dorință față de tine a aliatului, tu să te faci că plouă.
4. Se invocă faptul că nu ne-am consultat cu alți parteneri strategici. Păi ce să ne spună partenerii strategici, alții decît America, decît să nu mutăm ambasada? Consultarea marilor puteri europene e o neghiobie. Să cerem voie Germaniei sau Franței să fim de partea Americii? Știm deja răspunsul. Să așteptăm pînă decid ele în numele nostru.
5. Cea mai mare prostie vînturată în spațiul public pe parcursul zilei de vineri constă în invocarea diplomației de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Cică prin decizia de acum o contrazicem și dacă o contrazicem va fi vai și amar de capul nostru. În primul rînd pentru că Nicolae Ceaușescu a dus o diplomație anume într-un anumit context. Dar chiar și Nicolae Ceaușescu nu se poate spune că a ținut cont în fiecare moment de ruși. Multe dintre deciziile României de la vremea respectivă au fost ceea ce azi s-ar numi pripite, pentru că au fost decizii curajoase, riscante chiar. A fost decizia de a protesta împotriva Invadării Cehoslovaciei una pripită? În al doilea rînd, a vorbi de continuarea unei tradiții diplomatice de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu e o splendidă ipocrizie. Am fost noi de la Revoluție încoace în Orientul Apropiat adepții unei diplomații de tip Ceaușescu? Nici vorbă. Am fost adepți unei diplomații de partea doar a uneia din forțele în conflict. Putem spune că am fost negociatori cînd am aprobat atacarea Siriei de către cele trei mari puteri, cînd a fost invadat Irakul, cînd Franța a intervenit în Libia pentru a ascunde urmele mitei primite de președintele Franței, cînd am fost de acord cu primăvara arabă? Să fim serioși. De 30 de ani, România nu e negociator nu numai în Orientul Mijlociu, dar și în alte zone ale Lumii. A fost sau este România negociator în conflictul dintre Occident și Rusia, dintre America și China?
6. Mașinăria propagandistică a Cotroceniului a lansat teza unei împroprietăriri a lui Klaus Ioannis de către Constituție cu politica externă a României. Nimic mai greșit decît o asemenea teză. Ca și în alte situații, constituția din 1991, impune în politica externă o dublă cheie. Că profitînd de somnolența Ministerului nostru de Externe după decembrie 2016, cînd repartizarea Externelor lui Teodor Meleșcanu a fost abandonarea de către PSD a oricărei politici externe, lăsate exclusiv Cotrocenilor, a fost o greșeală enormă a PSD, e altceva. Să fim serioși. Așa cum am mai scris, PSD a cîștigat alegerile cu un program electoral și în politică externă, diferit de cel al lui Klaus Ioannis, program axat pe teza să Facem doar ceea ce ne spune Germania. Prin urmare, la fel ca și în alte domenii, Justiție, de exemplu, Klaus Ioannis trebuie să accepte și puncte de vedere guvernamentale diferite de ale sale. Chiar dacă acest lucru l-ar obliga să-și bată nițel capul, astfel încît să nu se mai simplă atît de confortabil în postura de președinte.

Deși nu sînt fan al Americii și cu atît mai puțin al lui Donald Trump, deși sînt sigur că decizia lui Liviu Dragnea ține de interesele sale personale, deși am fost un sprijinitor al arabilor în fața politicii agresive a Occidentului, salut o decizie de mutare a Ambasadei noastre la Ierusalim. Am fi și noi cineva în politica interanțională, după ce timp de treizeci de ani, am fost niște neica-nimeni.