Propunerile lui Cătălin Predoiu în privința multinaționalelor sunt demontate de doi judecători

Propunerile lui Cătălin Predoiu în privința multinaționalelor sunt demontate de doi judecătoriSursa foto: gov.ro

Cunoscuții foști judecători Mariana Varga și Constantin Udrea condamna atentatul la Constituția României comis de ministrul Justiției Cătălin Predoiu. Politicianul a încercat scoaterea din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor a sancțiunii disciplinare pentru nerespectarea deciziilor CCR. 

Vicepreședinții partidului Alianța pentru Patrie, APP, judecătoarea Mariana Varga și colonelul-magistrat Constantin Udrea au susținut joi, 18 august, o conferință de presă în care au atras atenția asupra pericolelor existente în noile Legi ale Justiției gândite de ministrul Justiției Cătălin Predoiu. De asemenea, propunerile lui Predoiu vor intra în viitorul apropiat în dezbatere n Parlamentul României.

Principala problemă este propunerea lui Predoiu de eliminare a sancțiunii disciplinare pentru comiterea de abateri disciplinare  de judecători și procurori. Abaterile se referă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a României, decizii obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României. O măsură prin care Predoiu oferă cale liberă la nerespectarea deciziilor CCR.

Judecătorii care nu respecta deciziile CCR nu au ce să caute în sistem

Astfel, judecătorii Mariana Varga și Constantin Udrea au subliniat că nerespectarea de către un magistrat a deciziilor CCR intră în contradicție cu jurământul depus de judecători și procurori înainte de a-și începe activitatea. Astfel, cei doi susțin că un asemenea magistrat nu are ce să caute în sistemul judiciar.

De asemenea, colonelul-magistrat Constantin Udrea a atras atenția că nerespectarea deciziilor CCR înseamnă în realitate o negare a Constituției. Prin acest lucru se neagă însăși existența statului român. În plus, judecătorul Udrea a demontat teoria conform căreia dreptul european și deciziile CJUE ar avea prioritate în fata Constituției.

În același timp, judecătoarea Mariana Varga a oferit o ipoteză interesantă în ceea ce privește motivele pentru care se încearcă instituirea dreptului european asupra Constituției României. Mai exact, se dorește protejarea companiilor multinaționale din România. Astfel, ele vor beneficia doar de prevederile din dreptul european, nu și de normele constituționale din țara noastră.

Declarațiile Marianei Varga și ale lui Constantin Udrea

În cadrul conferinței de presă, Mariana Varga a vrut să transmită un mesajul foarte simplu. Ea a explicat că fără Justiție nu există democrație, stat suveran, ideea de cetățean liber și nici nu există o națiune.

Mai mult decât atât, Constantin Udrea a subliniat că magistrații nu au voie să se joace cu valorile naționale și cu principiile de bază care stau la originea organizării și funcționării statului roman. Mai mult decât atât, el a explicat că i-a alertat foarte mult că prin mesajul ministrului Justiție s-a comunicat întregii țări că pe primul loc nu ar rămâne Constituția, ci normele de drept european.

Udrea a mai menționat că România există ca națiune datorită Constituției și că orice principiu de organizare și funcționare a societății românești are la bază acest act. "Dacă plecăm de la premisa că orice normă din Constituție este subordonată normelor europene, atunci am greșit. Constituția României în forma sa actuală este cea revizuită în anul 2003, ca urmare a necesității aderării României la Uniunea Europeana."

Uniunea Europeană a acceptat Constituția României

În acest context, Udrea a mai adăugat că UE nu este un stat federal ci o alianță de state suverane și independente. În art. 1 din Constituție se arată că Romania este un stat suveran, național, independent, indivizibil. Astfel, în momentul la care Romania a aderat la UE, Bruxelles-ul a cunoscut conținutul Constituției și nu a avut obiecțiuni.

De asemenea, pentru a lămuri chestiunea primatului intre Constituție, între deciziile CCR și dreptul european trebuie înțeles  alin. 2 al art. 148 din Constituție. În cadrul acestuia se arată că normele europene domeniile în care România a renunțat la suveranitate au prioritate numai fata de legile interne, nu și față de Constituție.

Jurământul depus de judecători

De asemenea, Mariana Varga a declarat că judecătorul la intrarea în profesie depune acest jurământ: '"Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire".  Astfel, ea crede că este absurd că s-a ajuns ca judecătorul român să întrebe Curtea de Justiție a Uniunii Europene dacă să aplice sau nu deciziile CCR.

Mai mult, Varga a spus că a observat că o parte a asociațiilor de magistrați a adresat întrebări Comisiei Europene și comisarului european pe Justiție, exact în acest sens. Asociațiile ar fi solicitat Comisiei Europene să intervinî de urgență pentru ca statul de drept să nu moară în țara noastră.

În plus, judecătorul știe foarte bine că nu se poate trece peste Constituție, sub nicio formă și că nu există un tratat de aderare care să permită acest lucru. "Nu considerăm că poate fi eliminată aplicarea deciziilor CCR în fața oricărei decizii europene, în fața oricărei norme europene. Am o părere legată de această chestiune: cred că se încearcă eliminarea dreptului intern și a normelor constituționale, tot într-o viziune de ansamblu a protejării societăților multinaționale din România", a continuat Udrea, potrivit Luju.ro.