Proprietățile cultelor religioase au fost luate la bani mărunți
- Mihnea-Petru Parvu
- 28 decembrie 2019, 16:24
S-a lăsat cu scandal, gaze lacrimogene și oameni reținuți de poliție. Inclusiv parlamentari
Parlamentul din Muntenegru a adoptat, ieri, o lege controversată privind comunităţile religioase, după ce mai multe incidente au avut loc în stradă şi în Legislativul de la Podgoriţa, relatează agenţia Associated Press. Votul a avut loc la o zi după ce un val de proteste a fost declanşat la nivel naţional de către susţinătorii Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Parlamentarii pro-sârbi au încercat să împiedice dezbaterea folosind gaze lacrimogene şi pocnitori şi încercând să distrugă microfoanele şi mobilierul, potrivit Mediafax.Poliţia a intervenit şi a reţinut 24 de persoane, inclusiv 18 parlamentari din opoziţie.
Legea, aprobată vineri în Parlament, cere comunităţilor religioase să ofere dovezi privind propietăţile sale înainte de 1918. Biserica Ortodoxă Sârbă a acuzat că legea este „discriminatoare şi neconstituţională”.