Propagandista Kremlinului, umilită la spital: realitatea pe care nu o poate cenzura

Propagandista Kremlinului, umilită la spital: realitatea pe care nu o poate cenzuraVladimir Putin. Sursa foto: x.com

Margarita Simonian, redactor-șef al postului de stat RT și una dintre cele mai vizibile voci ale propagandei Kremlinului, a povestit un episod care a surprins-o în mod neplăcut în timpul unei vizite medicale. Află în tratament pentru cancer, jurnalista a mers recent într-un spital împreună cu fiica sa de 12 ani și a spus că a fost întâmpinată cu o agresivitate neașteptată chiar de la recepție.

Margarita Simonian, umilită la spital

Potrivit declarațiilor sale, angajații au ridicat tonul încă de la intrare și nu și-au schimbat comportamentul nici după ce și-au dat seama cine este. Una dintre femeile de la ghișeu i-ar fi spus direct: „Să-i transmiteți ministrului că nu suntem plătiți să vorbim frumos.”

Margarita Simonian

Sursa foto: captură video

Simonian a spus că inițial a reacționat cu indignare, dar apoi a recunoscut că episodul a făcut-o să reflecteze la situația din spitalele rusești, unde condițiile și salariile sunt precare de ani de zile. Inclusiv fiica ei ar fi fost șocată de atitudinea personalului, crezând la început că este o glumă.

Salarii mediocre în spitalele din Rusia

După incident, redactorul-șef al RT a comentat public presiunea la care sunt supuși medicii și personalul auxiliar, subliniind că mulți trăiesc de pe o zi pe alta. Ea a remarcat însă și discrepanța majoră dintre realitatea lor și propriul stil de viață: recepționista, spune ea, muncește pe aproximativ „vreo 18 mii de ruble”, în timp ce ea însăși recunoaște că nu se confruntă cu lipsuri.

Spital

Sursă foto: pixabay.com

Cine este Margarita Simonian

La 45 de ani, Simonian ocupă una dintre cele mai influente poziții în presa controlată de Kremlin. Conduce RT și grupul media de stat Rossiya Segodnya, după o carieră începută în anii 2000 ca reporter pe frontul celui de-Al Doilea Război Cecen. A lucrat ulterior la mai multe posturi regionale și apoi ca reporter special pentru Vesti.

La doar 25 de ani a fost numită în fruntea canalului Russia Today, devenit ulterior RT, transformându-l în platforma-cheie a propagandei externe a Federației Ruse. Este membră în consiliul de administrație al Channel One Russia și a fost recompensată de stat cu numeroase funcții simbolice.

Activitatea ei a atras însă multiple sancțiuni internaționale. Uniunea Europeană, Regatul Unit, Ucraina și, mai recent, Statele Unite au inclus-o pe listele oficiale ale persoanelor sancționate, considerând-o „figură centrală” în aparatul mediatic care susține politicile Kremlinului și, în unele cazuri, implicată în operațiuni de dezinformare legate de alegeri. Simonian este văduva realizatorului pro-Kremlin Tigran Keosaian.