Proiectul de buget pentru 2023 a fost publicat. Care sunt ministerele care primesc cei mau mulți bani
- Andra Puiu
- 6 decembrie 2022, 23:20
Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pentru anul 2023. Acesta a fost realizat pe baza unui cadru care prevede o creștere economică de 2,8%. De asemenea, a fost preconizat un deficit bugetar de 4,4% din PIB.
Ministerul Finanțelor a publicat, marți seară, 6 decembrie, proiectul de buget pe anul 2023. Proiectul prevede un deficit de 77,9 miliarde lei, respectiv de 4,4% din produsul intern brut. De asemenea, bugetul pentru anul viitor este construit pe un produs intern brut de 1.552,1 miliarde lei. În plus, a fost luată în calcul o creștere economică de 2,8%.
Veniturile bugetare din 2023 sunt estimate la 539,6 miliarde lei (34,77% din PIB). Guvernul a mai preconizat că cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2023 le vor înregistra contribuțiile de asigurări sociale (30,1% din total venituri), urmate de TVA (21,1%), sumele primite de la UE (13,2% din total venituri), și accize (7,1 %). Cei mai mulți bani vor fi primiți de Ministerul Apărării. De asemenea, în cealaltă parte a listei se află Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul pentru 2023 a estimat că inflaţia medie anuală va fi 9,6%, informează Mediafax.
Cum au fost împărțiți banii Guvernului
Ministerul Finanţelor - credite bugetare de 5,46 mliliarde lei (-34,7%) şi credite de angajament de 10,85 miliarde lei (+63,37%)
Ministerul Finanţelor - acţiuni generale - credite bugetare 56 miliare lei (-3,18%) şi credite de angajament de 58.86 miliarde lei (-3,8%)
Ministerul Energiei - credite bugetare 6,45 miliarde lei (+5,19%) şi credite de angajament 16,78 miliarde lei (+18,8%)
Ministerul Apărarii - credite bugetare de 38,76 miliarde lei (+49,58%) şi credit ed eangajament de 72,47 miliarde lei (+29,4%)
Ministerul Agriculturii - credite bugetare 25,37 miliarde lei (+7,19%), credite de angajament 8,24 miliarde lei (+8,24%)
Ministerul Transporturilor, credite bugetare de 23,3 miliarde lei (+16,64%) şi credite de angajament de 59,5 miliarde lei (-35,5%).
Ministerul Afacerilor Externe - credite bugetare 1,3 miliarde lei (-3,19%), credite de angajament 1,3 miliarde lei (-3,19%)
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului - credite bugetare 4 miliarde lei (+3,1%), credite de angajament 5,64 miliarde lei +118%)
Ministerul Cercetării - credite bugetare 3,2 miliarde lei (+69,85%), credite de angajament 9,13 miliarde lei (+106%)
Ministerul Culturii - credite bugetare 1,3 miliarde lei (+20,7%), credite de angajament 1,44 miliarde lei, (-0,06%)
Ministerul Dezvoltării - credite bugetare 13,21 miliarde lei, (+28,43%), credite de angajament 93,24 miliarde lei, (+240,9%)
Ministerul Economiei - credite bugetare 708,4 milioane lei, (+0,13%), credite de angajament 1,96 miliarde lei, (+139,24%)
Ministerul Educaţiei - credite bugetare 37,1 miliarde lei (+9,91%), credite de angajament 49,75 miliarde lei (+38,78%)
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse - credite bugetare 620,8 milioane lei (+619%), credite de angajament 713,4 milioane lei (+726%)
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - credite bugetare 11,74 miliarde lei (+29,69%), credite de angajament 36,9 miliarde lei (+7,86%)
Ministerul Justiţiei - credite bugetare 2,95 miliarde lei (-51,74%), credite de angajament 4,67 miliarde lei (-38,4%)
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor - credite bugetare 3,85 miliarde lei (+72,48%), credite de angajament 22,9 miliarde lei (+30,7%)
Ministerul Public - credite bugetare 1,671 miliarde lei (-5,7%), credite de angajament 1,670 miliarde lei (-6,1%)
Ministerul Sănătăţii - credite bugetare 23,8 miliarde lei (-6,2%), credite de angajament 29,3 miliarde lei (-6,2%)
Ministerul Sportului - credite bugetare 581,5 milioane lei (-3,5%), credite de angajament 581,5 milioane lei (-10,9%)
Ministerul Muncii - credite bugetare 60,3 miliarde lei (-3,97%), credite de angajament 61,6 miliarde lei (-3,4%)
Secretariatul General al Guvernului - credite bugetare 4,09 miliarde lei (+18,24%), credite de angajament 3,9 miliarde lei (+9,1%)
Senatul - credite bugetare 326 milioane lei (+47%), credite de angajament 326 milioane lei (+47%)
Camera Deputaţilor - credite bugetare 614 milioane lei (+7,5%), credite de angajament 628 milioane lei (+4,7%)
Serviciul de Informaţii Externe - credite bugetare 719 milioane lei (+17%), credite de angajament 719 milioane lei (+31%)
Serviciul de Protectie si Paza - credite bugetare 461 milioane lei (+13%), credite de angajament 461 milioane lei (+52%)
Serviciul de Telecomunicatii Speciale - credite bugetare 1,1 miliarde lei (+62%), credite de angajament 1,8 miliarde lei (+109%)
Serviciul Roman de Informatii - credite bugetare 3,9 miliarde lei (+21%), credite de angajament 4,5 miliarde lei (+33%)
Administraţia Prezidenţială - credite bugetare 120 milioane lei (+34%), credite de angajament 135 milioane lei (+48%)