Proiect pentru combaterea traficului de persoane. Promotor surpriză
- Mihnea Talau
- 23 august 2019, 23:41
Dana Gîrbovan preşedintele Uniunii Naţionale a Judecatorilor din România (UNJR) și propunerea pentru portofoliul Justiției a ridicat problema traficului de persoane, pentru care are și remediu.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Gîrbovan explică cum se poate combate eficient acest flagel, tot mai prezent în ultima perioadă. Ea a gândit și un proiect, pe această temă, pe care dorește să îl implementeze la Ministerul Justiției. acesta fiind, conform spuselor sale și principalul motiv pentru care a acceptat propunerea premierului Viorica Dăncilă.
„După ce ani de zile România a fost preponderent țară de tranzit pentru traficul de ființe umane, acum este ea însăși sursă. Rețelele de trafic își diversifică și perfecționează mijloacele, iar autoritățile rămân de prea multe ori inerte. Deși presă și Facebook-ul abundă de "experți" pe justiție, în afară de câteva ONG-uri, ce fac o activitate absolut eroică în prevenirea traficului și protejarea victimelor acestora, și de câteva articole sporadice, în presă nu gășiți mare lucru pe acest subiect. Dacă nu era drama de la Caracal, faptul că tinere sunt traficate de la vârste șocant de mici nu devenea mainstream.
Traficul de persoane umane e o problema globală, însă sunt țări care lupta eficient cu acest flagel.
Astfel, Departamentul de Stat al SUA vorbește în Raportul privind traficul de ființe umane în mod constant despre cei 3P, deveniți 4P, ce stau la baza combaterii traficului de persoane:
- prosecution, - prevention, - protection, - partenership.
Pentru a combate eficient traficul e nevoie de o abordare integrată pe aceste patru paliere. Acesta e unul dintre proiectele pe care aș dori să le implementez la ministerul justiției și motivul principal pentru care am acceptat în principiu propunerea”, a scris Dana Gărbovan pe rețeaua de socializare.