Dacă nu va fi stopată, degenerarea stângistă contemporană și aberațiile Corectitudinii Politice vor duce inevitabil la colapsul civilizației noastre.

Un editorial senzațional al lui Bruce Thornton pentru Front Page Magazine.

Unul dintre miturile fondatoare ale modernității afirmă că progresul cunoașterii științifice și al tehnologiei a fost însoțit de un progres moral. Pe măsură ce bunăstarea și cunoașterea se dezvoltă, vechile obstacole din calea îmbunătățirii morale, precum sărăcia, superstiția religioasă și ignoranța sunt înlăturate, ceea ce duce la o natură umană mai amabilă, mai blândă și mai pașnică.

Săptămâna trecută, am avut dovada că această afirmație este înfiorător de greșită. La New York, a fost adoptată o lege care elimină restricțiile privind avorturile din ultima perioadă de sarcină, ceea ce permite ca fetușii viabili în afara uterului să fie uciși „oricând”, pentru a proteja viața sau „sănătatea” mamei. Mai grav, această întoarcere la practicile primitive a fost salutată cu aclamații și ovații în picioare de „legislatorii” care o aprobaseră.

În Virginia, a fost propusă o lege similară, dar a fost respinsă. Ea a fost susținută de delegata Kathy Tran și de guvernatorul Ralph Northam. Aceștia au afirmat că un copil poate fi ucis chiar și după ce mama a intrat în travaliu, sau chiar după naștere.

Ca o paranteză, în ziua în care a prezentat proiectul de lege pentru liberalizarea avorturilor în ultima perioadă de sarcină, Tran a depus și un proiect pentru protejarea unei specii de molie și a uneia de omidă.

Cu alte cuvinte, infanticidul, care odinioară era o practică a culturilor barbare, asemenea canibalismului, incestului sau sacrificiului uman, este acum legalizat de o cultură care se laudă cu progresul moral și cu superioritatea sa.

Însă această legislație nu este doar o simplă întoarcere la brutalitatea veche, ci o categorie de idioție morală mult mai rea decât sălbăticia din trecut.

În trecut, avortul și infanticidul aveau scopuri practice și religioase. Triburile avortau copiii nenăscuți sau ucideau nou-născuții, în special fetele, ca o metodă de a controla numărul lor în scopul de a evita consumul excesiv în condițiile unor resurse limitate. Spartanii militariști ucideau copiii apreciați ca  inferiori pentru a prezerva puterea luptătorilor săi.

Mai multe culturi își sacrificau copiii pentru a-i îmbuna pe zei. Fenicienii antici își ardeau copiii, pe bebeluși în special, ca ofrande pentru zeii Baal și Moloch. Aztecii scoteau inimile din copii oferindu-le zeului ploii, Tlaloc; lacrimile părinților și ale copiilor erau considerate semne că zeul își va răsplăti poporul printr-o ploaie abudentă. Incașii își ucideau copiii pentru a comemora moartea unui conducător sau pentru a îmbuna un zeu în timpul unor calamități cum ar fi foametea.

Oricât de îngrozitoare ar fi fost aceste practici, ele aveau o semnificație religioasă pentru popoarele care le practicau. În tenebrele lor spirituale, ele credeau că asemenea barbarii plăceau zeilor și le asigurau favorurile acestora, de vreme ce un bebeluș sau un copil erau darul cel mai pur și mai prețios care li se putea oferi.

De asemenea, nu există nici o dovadă că anticii s-ar fi putut înjosi într-atât încât să ajungă la crimele oribile din zilele noastre, precum abatorul aborționistului Kermit Gosnell sau traficul de organe de bebeluși al uzinei de avorturi Planet Parenthood, subvenționată de guvern.

Însă cărui zeu ne închinăm noi, care ne considerăm moral superiori și produse ale rațiunii și științei, legalizând sacrificiul unui bebeluș care poate trăi în afara burții mamei sale la 22 de săptămâni? Foarte puține avorturi târzii sunt efectuate pentru a salva viața mamei sau din cauza unei severe malformații a fătului. Protejarea „sănătății” mamei este viciată de includerea „sănătății mentale”, care adesea implică interpretări vagi și subiective ale unor umori sau stări emoționale. Justificarea bazată pe protejarea mamei este o diversiune.

În realitate, pentru partizanii avortului fără limite, zeul este „alegerea”, dreptul unei femei de a fi liberă să ia decizii legate de viața sa, chiar și cu costul unei alte vieți. Însă această „alegere” pare să fie o divinitate bizară, una indiferentă la ne-negociabilul corolar al alegerii – responsabilitatea comportamentului liber ales al cuiva și consecințele sale.

Adevărata libertate nu poate exista fără ca oamenii să-și asume responsabilitatea și să fie ținuți responsabili pentru alegerile lor.

A sacrifica o viață umană – și, din punct de vedere științific, o persoană, în orice stadiu de dezvoltare s-ar afla, este o ființă umană – pentru a evita consecințele alegerii tale neglijente și a-ți satisface comoditatea este o idioție morală.

Dar avortul este doar un exemplu din cele oferite zilnic de cultura noastră și care demonstrează că, din punct de vedere moral, am regresat, nu am progresat.

Guvernatorul din Virginia, care a descris cu dezinvoltură un scenariu în care o femeie ar naște și apoi ar putea în mod legal să își ucidă nou-născutul, nu a fost criticat de partidul său pentru această afirmație macabră. A fost însă atacat și i s-a cerut să demisioneze pentru o fotografie din albumul școlii, veche de acum treizeci de ani, în care ar fi pozat în glumă fie cu o cagulă a Ku Klux Klanului, fie vopsit pe față ca un negru. (În imagine, erau două personaje, și nu se știe exact care dintre ele era guvernatorul – n.r.).

Până și conservatorii au numit această fotografie „oribilă”, ceea ce reprezintă o degradare isterică a semanticii termenului. A abuza de sensul cuvintelor, un element de bază din manualul totalitarismului, este un semn de idioție morală.

Într-adevăr, chestiunea rasei mustește de idioție morală. Aproape 5000 de persoane de culoare sunt ucise anual, marea lor majoritate tot de persoane de culoare. Acest bilanț anual este aproximativ egal cu cel al tuturor negrilor asasinați în cursul răzmerițelor rasiste și al linșajelor în cursul ultimului secol. Totuși, acest măcel ține doar rareori în jurnalele de știri sau este abordată de politicieni cu „conștiință” sau nu.

În schimb, o istorie neconfirmată și fragmentară a unei vedete de televiziune, de culoare și homosexuală (Jussie Smollett – n.r.),  atacată de doi bărbați purtând șepci MAGA („Make America Great Again” – deviza lui Donald Trump – n.r.) este preluată pe un ton isteric și analizată ca un nou exemplu al rasismului înveterat al lui Trump – același Trump ale cărui politici au creat milioane de locuri de muncă pentru negri și au redus șomajul în rândul negrilor la cel mai de jos din istorie. A ignora aceste avantaje pentru negri insistând absurd asupra unei pretinse și dubioase agresiuni rasiste este idioție morală.

Dar imigrația? Progresiștii putred de bogați, care se lăfăie în reședințe străjuite de ziduri înalte și de gărzi înarmate, care intră în contact cu imigranți legali sau ilegali doar când aceștia sunt grădinarii sau servitorii lor, ai căror copii merg doar la școli private sau la școli publice cu ștaif, care se agită împotriva reformelor în domeniul imigrației și a securității frontierelor, sau care se mândresc cu orașele sau statele lor „sanctuar”, care îi eliberează pe infractori și criminali înapoi pe străzi, unde principalele lor victime sunt alți imigranți, aceștia sunt niște idioți din punct de vedere moral.

La fel se întâmplă și cu „schimbarea climatică”. Catastrofiștii verzi, care fac parte în majoritatea lor din clasa bogaților și a celor cu studii universitare, militează pentru politici anti-carbon care vor lovi în primul rând lumea dezvoltată și pe cetățenii ei cu venituri reduse.

Oameni care nu își fac griji în legătură cu factura lor la gaz sau electricitate militează pentru reglementări mondiale care să interzică electricitatea produsă prin arderea cărbunelui pentru un miliard de persoane din întreaga lume, care oricum duc lipsă de ea, și care folosesc mangalul sau bălegarul la iluminat sau gătit.

Ceea ce face această indiferență nemiloasă încă și mai respingătoare este că toate aceste politici pentru care militează ei nu vor face nimic pentru a împiedica presupusa încălzire pe care „încălziștii” o pun pe seama folosirii carbonului de către om.

Aceste Marii-Antoanete (care le sugera săracilor să mănânce cozonac dacă nu au pâine – n.r.) ale vremurilor moderne sunt niște idioți moral care sacrifică cu bucurie viețile și bunăstarea celor mai puțin norocoși nu pentru un scop practic, ci pentru a-și demonstra ostentativ sofisticarea clasei din care fac parte și superioritatea „morală”.

Sau observați orbirea intenționată față de intoleranța, misoginismul, iliberalismul și violența sacră ale Islamului – proclamate cu mândrie în vorbe și fapte de paisprezece secole, și care inspiră astăzi asasinatul terorist și violența de stat împotriva creștinilor și a altor „necredincioși”.

Occidentalii care tună și fulgeră împotriva „islamofobiei”, care constă în a cita pur și simplu din Coran, trec sub tăcere opresiunea asupra femeilor, antisemitismul și genocidul în desfășurare împotriva creștinilor din Orientul Mijlociu și Nigeria, dar se isterizează față de măsurile pe care Israelul este obligat să le ia pentru a se apăra împotriva crimelor teroriste și a calomniei mondiale doar pentru că trăiește pe pământurile sale ancestrale, care îi adăpostesc și pe cei mai liberi dintre musulmanii din Orientul Mijlociu. Aceasta este o sinucigașă idioție morală.

Însă această contradicție dintre pretinsul progres moral occidental și culturile imorale și practicile barbare ale națiunilor occidentale există de când Iluminismul a început să propovăduiască această interpretare flatantă a istoriei. Chiar dacă națiunile europene au creat instituții transnaționale care reflectă acest presupus progres moral în creștere, ele continuă să se masacreze unele pe altele cu și mai mare eficiență letală, cu și mai demonică ingenuitate.

Nu am progresat din punct de vedere moral, suntem doar mai bogați și trăim mai confortabil.

Ne putem îngădui un sentimentalism găunos despre suferință și să credem că o asemenea compasiune ostentativă este același lucru cu judecata morală. Însă idioția morală nu poate fi tolerată, mai ales când este înscrisă în legi care diminuează valoarea intrinsecă a ființelor umane și care sacrifică binele pe altarul ideologiei, al modei culturale și al cultelor politice, care decid care oameni merită bunăvoință morală și care nu. Politica degenerează atunci în putere brută și puterea devine sclava celor mai josnice patimi și istincte.

Așa mor civilizațiile.