„Ce este o proporţie?“, întreabă domnul profesor, iar mâinile se ridică şi încep să se agite prin clasă. Proporţia este o egalitate între două rapoarte, răspunde corect Victor, adăugând că termenii proporţiei sunt mezii şi extremii. „Mezii şi perşii“, îl „corectează“ domnul profesor în glumă. Iar lecţia curge cu exemple, cu întrebări şi răspunsuri, ieşiri la tablă, încurajări şi rezolvări isteţe.

Este ora de algebră a clasei a VI-a D de la Şcoala Generală nr. 98 „Avram Iancu“, iar domnul profesor este Adrian Florea, votat în 2007 „Profesorul Anului“ pe site-ul www.calificativ.ro, prin sufragiile actualilor şi foştilor elevi. A primit numai note de 10 în cei trei ani de când există această originală formă de evaluare.

„Când văd că obosesc,
le spun un banc“

„Se întâmplă să chem un elev la
tablă şi să spună «nu ştiu». Îi spun: «Ba ştii». Şi, ajutat, începe să facă ochii mari şi să spună: «Aveţi dreptate, ştiu». Îi dau apoi să facă singur un exerciţiu. Şi pleacă acasă cu o senzaţie extraordinară“, povesteşte dascălul. Toţi copiii trebuie solicitaţi zilnic, altfel au senzaţia că vin degeaba la şcoală. Elevii mai slabi primesc exerciţii pe măsura lor, pentru a se simţi încurajaţi – aceasta este strategia sa la catedră. „Este cel mai bun profesor. Dacă nu înţelegi, îţi explică şi cât fac doi plus doi de 10.000 de ori“, spune despre el un elev.

„Unui copil trebuie să-i sădeşti
sentimentul de prezenţă şi de siguranţă. Trebuie vorbit frumos cu ei, discutat şi altceva. Când văd că obosesc, le spun un banc. Sunt apropiat de ei, nu merge cu forţa“, explică Adrian Florea. Cel mai greu este cu clasele a V-a, care îi mai spun uneori „doamna“, dar îl cred „un zbir“.

Şi aşa ajunge să-i cunoască pe toţi, fiecare devenind mult mai mult decât un nume citit în catalog. „Dacă te întâlneşti cu mama unuia, n-ai cum să-i spui că nu-l ştii pentru că n-ai catalogul la tine. Poţi să-i spui cu lux de amănunte şi cum se scarpină, şi cum râde, şi cum se înroşeşte în momentul în care îi dai o lucrare“.

Are şi o generaţie de suflet, o clasă
care a terminat gimnaziul în 2006. O păstrează într-o fotografie de album, sub sticla unui birou din cancelarie. Ar spune câte ceva despre fiecare, unul mai drăguţ şi mai isteţ decât celălalt. Dintre ei, şase învaţă acum la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, cinci la Liceul „Gheorghe Şincai“, patru la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“, doi la „Sfântul Sava“ şi doi la „Spiru Haret“. Generaţiile s-au schimbat foarte mult. Nu este nici bine şi nici rău, doar altceva. „Când nu era calculatorul, era alt ritm de viaţă, copiii aveau mai mult timp pentru studiu. Nu puteai face astăzi o problemă, o lăsai pe mâine.

Generaţiile de astăzi vor să rezolve
repede tot. Copilul face click pe ceva: nu merge, închide, deschide repede altceva“, sintetizează Adrian Florea noul mod de gândire. Iar matematica s-a schimbat şi ea: înseamnă mai degrabă decizii rapide decât raţionamente complexe, care automat cer mai mult timp.

„Un fost elev stabilit în America
s-a întors să-şi dea Bacalaureatul, o culegere cu zeci şi sute de teste grilă de o oră sau 90 de minute. Nu am reuşit să fac niciunul dintre testele acelea în timpul dat. Noi ne lăudăm cu o şcoală de matematică bună şi e adevărat – şcoala românească are rezultate la nivel de vârfuri, la nivel de masă suntem printre ultimii. Trebuie să ne adaptăm“.

Părinţi de tip nou

De schimbat s-au schimbat şi
părinţii, care cer din ce în ce mai mult de la şcoală: „Sunt nişte contribuabili, iar şcoala trebuie să aibă nişte oferte. Cu cât oferi mai mult, cu atât îţi vin mai mulţi copii. Sunt copii care vin din cartiere îndepărtate“.

În timp, cei care vor oferi mai mult
şi mai de calitate vor câştiga, mai crede el. Iar profesorii câştigători încep să se vadă, chiar dacă recunoaşterea vine, deocamdată, mai mult din partea elevilor.

TEZELE UNICE

„Contează cine supraveghează,
nu cine corectează lucrările“

Profesorul Florea ar fi preferat examenul de Capacitate în locul noii modalităţi de admitere la liceu. Tezele cu subiect unic sunt stresante, în special pentru cei de clasa a VII-a, consideră dascălul. Asta pentru că au de-a face cu o serie de lucrări decisive pentru viitorul lor, la începutul adolescenţei, vârsta transformărilor importante. În plus, sunt ameţiţi de lipsa unor informaţii esenţiale: nu ştiu cu exactitate ce se întâmplă dacă eşuează la un examen.

O altă problemă ar fi legată de felul
în care se organizează examenele de la şcoală la şcoală: „Acum contează cine supraveghează, nu contează cine corectează. La noi a fost organizare serioasă, ar putea fi însă şcoli care să zică: «Hai să avem nişte rezultate bune şi să-i lăsăm să copieze». E o mare presiune şi mulţi nu rezistă tentaţiei“. Rezultatele elevilor săi au fost muncite şi satisfăcătoare la seria recent încheiată: „I-am pregătit pe copii psihologic, iar notele au fost destul de bune. Procentajul de admişi a fost în jur de 80%, peste media sectorului“, arată profesorul.

CV DE DASCĂL


De la munte
la şcoală de câmpie

S-a născut în 1954, în Câmpulung
(Argeş). A făcut şcoala generală şi liceul în oraşul natal, a terminat apoi facultatea în Bucureşti, în 1977. În acelaşi an a fost repartizat în comuna Moviliţa, localitate aşezată pe DN 2 spre Urziceni, la o şcoală din pragul căreia vedea doar „câţiva pomi la orizont“. Adaptarea a fost cumplit de grea pentru un om crescut la munte. A predat acolo patru ani, dintre care trei a locuit în sat, iar în ultimul, după ce s-a căsătorit, a făcut naveta.

A devenit apoi suplinitor la actualul Liceu „Mihai Eminescu“, deşi atunci „Bucureştiul era un oraş închis, ca mai toate oraşele mari din ţară“. Din 1990, atunci când a putut da concurs pentru ocuparea unui post, predă la Şcoala nr. 98 „Avram Iancu“ din sectorul 4. A publicat până acum şapte culegeri de probleme.