Profesorii, poliţiştii şi militarii şi-au stabilit salariile

Profesorii, poliţiştii şi militarii şi-au stabilit salariile

În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Ministerului Muncii, o parte dintre bugetari - profesorii, cadrele militare şi poliţiştii - şi-au stabilit salariile, cu numai o săptămână înainte de expirarea ultimatumului dat de premierul Emil Boc.

Astfel, salariile cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar vor fi cuprinse între 3.300 pentru un profesor debutant, fără definitivat şi 5.500 de lei pentru un profesor gradul I şi vechime de peste 40 de ani.

La cadrele didactice universitare salariile vor porni de la 2,844 de lei pentru un asistent universitar cu vechime minimă şi 7.800 de lei pentru un profesor universitar cu vechime maximă.

În poliţie şi armată, salariile vor fi cuprinse între 2.280 de lei pentru soldaţii şi agenţii de poliţie debutanţi şi 8.190 de lei pentru şeful armatei române şi chestorul general de poliţie.

Aşadar, de cele mai mari salarii din acest secor bugetar vor fi ale şeful de stat major al armatei, amiralului şi chestorului general de poliţie. Aceştia pot câştiga între 8.100 şi 8.190 de lei.

În ceea ce-i priveşte pe prefecţi şi subprefecţi, ei vor avea salariul de 7.650 de lei, respectiv 7.590 de lei, în timp ce un secretar general în administraţia locală va fi remunerat cu 7.620 lei.

Proiectul de lege privind salarizarea unică a bugetarilor urmează să fie finalizat până vinerea viitoare, după care va ajunge pe masa Guvernului. Legea va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2010.

Ne puteți urmări și pe Google News