Profesorii liberali din sectorul 2 îi meditează gratuit pe elevii din București!

Profesorii liberali din sectorul 2 îi meditează gratuit pe elevii din București!

Liberalii din sectorul 2 al Capitalei au înființat un centru educațional unde toți elevii din Capitală se pot pregăti gratuit pentru școală și examene

În sectorul 2 din București a fost înființat un Centru Educațional care vine în sprijinul părinților dar și al copiilor care locuiesc în toată Capitala. Potrivit ziarului cronicaromana.net , proiectul a fost realizat de organizația PNL a sectorului 2 și a reprezentat o provocare.

Profesoara Monica Cristina Anisie, liderul PNL pe sectorul 2 și viceprimarul liberal al Primăriei Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, susțin că înființarea centrului este un demers salutar , toți elevii din București putând beneficia de o pregătire gratuită și adecvată pentru examenele naționale, evaluarea națională pentru absolvenții clasei a 8 a și Bacalaureat , dar și pentru olimpiade sau concursuri școlare.

Peste 84 de profesori din învățământul preuniversitar , membri ai PNL, îi vor pregăti pe copiii din București , susțin inițiatorii proiectului , Monica Cristina Anisie și viceprimarul Dan Cristian Popescu, ambii având meseria de profesori. Monica Cristina Anisie a declarat ziariștilor de la cronicaromana.net că Filiala Sectorului 2 a Partidului Național Liberal va realiza începând cu acest an școlar un proiect educațional dedicat copiilor din sectorul 2 și nu numai din acest sector, deoarece  organizatia PNL are o importantă resursă umană, și anume 84 de profesori din învățământul preuniversitar și 7 profesori universitari care doresc să se implice în educarea copiilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Monica Cristina Anisie este profesor de limba și literatură română și a fost inspector , director în Ministerul Educației și secretar de stat în cadrul ministerului. " Vreau să va spun că iubesc această profesie, iubesc copiii , am și eu un copil și mi-am dorit întotdeauna ca un profesor să își dedice viața rezultatelor pe care le va vedea în timp prin copiii cărora le construiește viitorul", a declarat Monica Cristina Anisie pentru ziarul cronicaromana.net. Aceasta a declarat că în această perioadă are loc campania de recrutare a tinerilor care doresc să participe la proiect , grupul țintă fiind orice copil din București.

Liberala Monica Cristina Anisie susține că proiectul se va bucura de succes, aceasta subliniind cât de importantă este educația pentru fiecare persoană. Dan Cristian Popescu, viceprimarul PNL al sectorului 2, spune că a făcut toate demersurile pentru a susține educația, dând că exemplu un proiect derulat în sectorul 2 și numit " Academia Copiilor ", un proiect de succes, la care de altfel veneau părinți din sector şi solicitau consiliere în ceea ce privește parcursul educațional al copiilor. "

Proiectul pe care îl lansăm la sediul PNL Sector 2, în coordonarea doamnei Monica Anisie, președintele filialei, și a mea, vine, practic, în continuarea demersurilor făcute și la nivelul Administrației Publice Locale, de către consilierii liberali, printre care mă număr,  eu fiind, de altfel, și viceprimarul sectorului 2. Am susținut, prin toate demersurile noastre, Educația în acest sector. Am susținut investițiile în școli, având acum, la început de an școlar, 14 unități de învățământ reabilitate complet. Ele se „bat”, la capitolul dotărilor și al calității materialelor folosite, cu cele mai competitive și moderne unități de învățământ din Europa", a declarat Dan Cristian Popescu .