Produs retras din magazinele Carrefour și Metro. Clienţii își vor putea primi banii înapoi

Produs retras din magazinele Carrefour și Metro. Clienţii își vor putea primi banii înapoiSupermarket. Sursa foto: Pixabay

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a tras un semnal de alarmă referitor la un produs alimentar comercializat în două cunoscute lanțuri de supermarketuri din România. Inspectorii ANSVSA au identificat reziduuri de medicamente veterinare în alimentul respectiv, motiv pentru care s-a decis retragerea acestuia de la vânzare. Pe lângă retragerea de pe rafturile comercianților, autoritățile au dispus și rechemarea produsului de la clienții din București și din țară.

Produs retras din cauza reziduurilor de medicamente veterinare

Lanțurile de magazine Carrefour și Metro au anunțat retragerea de la comercializare a produsului „Pui de baltă”, din cauza prezenței reziduurilor de produse medicinale veterinare în ambalaj. Aceste substanțe ar putea reprezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.

„Vă informăm că am fost notificați de către furnizorul GROENLANS SERV S.R.L să inițiem retragerea de la comercializare și de la clienți a articolului menționat mai jos. Motivul rechemării este identificarea de reziduuri de produse medicinale veterinare.

În cazul în care ați cumpărat produsele menționate mai sus, vă rugăm să nu le consumați și să le returnați în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 31.03.2025, urmând să primiți contravaloarea acestora”, a transmis Metro.

Alertă alimentară

Alertă alimentară

Carrefour retrage de la vânzare produsul

Lanțul de magazine Carrefour a anunțat că produsul „Pui de baltă” – Nr. Lot VN/028/IV/027, a fost retras, având termene de valabilitate 14.02.2026, 15.12.2026, 17.12.2026 și 18.12.2026. Cod de bare: 5414818009233.

„Rugăm clienții care dețin produsul cu unul din loturile menționate mai sus să nu îl consume, ci să distrugă produsul sau să-l returneze în magazin. Prezentarea bonului fiscal nu este necesar. Contravaloarea produsului va fi returnată”, au precizat reprezentanții Carrefour.

Clienții care intenționează să returneze produsul nu vor avea nevoie să prezinte bonul fiscal, iar valoarea produsului va fi rambursată integral. Detaliile privind magazinele care au comercializat acest produs pot fi consultate pe site-ul ansvsa.ro

Ne puteți urmări și pe Google News