Procurorul șef recunoaște: ”DNA nu mai este o instituție atractivă!” Dezvăluiri din interior
- Mihai Soica
- 15 iunie 2020, 16:30
Noul procuror șef al DNA a spus că parchetul anticorupție are în lucru mai multe dosare legate de achizițiile publice de aparatură medicală, dar și de echipamente medicale, achiziționate în perioada stării de urgență, când s-au cumpărat măști de protecție la prețuri de sute de ori mai mari.
Crin Bologa, numit șef la DNA de mai puțin de trei luni, crede că oamenii și-au pierdut încrederea în instituție, iar așteptările populației sunt mult mai mari decât pot procurorii să ofere.
Bologa are și o explicație legate de reducere activității în cele două luni cât a durat starea de urgență, dar și de faptul că la nivelul instituției s-a decis să se comunice mai rar și doar atunci când există informații concrete. ”Am optat pentru comunicarea publică a rezultatelor în așa fel încât să ținem cont de exigențele urmăririi penale și de limitele noastre în cursul UP, dar și de respectarea prezumției de nevinovăție, și de interesul public. Am adoptat o soluție de echilibru”, a spus Bologa, în cadrul unui interviu pentru spotmedia.ro.
Procurorul șef al DNA a mai menționat că în perioada stării de urgență au fost deschise 568 de dosare penale, dintre care 48 au fost deschise în legătură cu epidemia cu SarSCov2. ”Pe de altă parte, 7 infracțiuni de flagrant reușite în două luni și în perioadă de pandemie nu s-a mai întâmplat în istoria DNA, a spus Bologa. Printre aceste flagrante despre care vorbește primul procuror se regăsește și cel care a fost făcut în cazul fostului ministrul al Sănătății, Sorina Pintea, care a fost prinsă cu banii la purtător.
DNA nu mai este o instituție, atractivă, mai recunoaște Crin Bologa, și asta pentru că foarte puțini magistrați nu pot rezista asaltului mediatic. De exemplu, la DNA Ploiești, unde au lucrat celebri procurori abuzivi Onea și Negulescu, zis ”Portocală”, unde s-au făcut dosare pe probe inventate, niciun anchetator nu mai vrea să meargă.
La fel e și la DNA Pitești. ”În principal din cauza atacurilor împotriva instituției, dar și a celor personale. Recent a fost atacat procurorul care a instrumentat dosarul Pintea. Procurorii rezistenți și adevărați rămân, dar din afară există o reținere. Noi trebuie să ne îndeplinim rolul, pasiunea pentru anchetă trebuie să fie dovedită și așa vom deveni atractivi”, a mai spus Bologa, referindu-se la faptul că DNA nu mai este o instituție atractivă pentru promovarea în interiorul sistemului judiciar.
Procurorul șef al DNA a mai adăugat că la momentul preluării funcției a găsit în DNA o stare de tensiune între anchetatori. Cu alte cuvinte se certau fiecare, cu fiecare. ”Da, a fost o anumită tensiune, din cauza ei au și plecat mulți. Eu le-am spus că vor avea o presiune, dar în primul rand vor avea un sprijin. Mi-am deschis ușile biroului, le-am deschis și lor ușile birourilor și le stau la dispoziție cu orice. Întâi au fost neîncrezători, apoi au început să vină, să ceara, să propună și când își rezolvă problemele se schimbă starea. Acestea sunt semnalele pe care le-am primit din partea lor, direct sau indirect”.