Proconsul a lansat „În lumea ta”. Un mesaj despre iubirea eternă

Proconsul a lansat „În lumea ta”. Un mesaj despre iubirea eternă Proconsul a lansat o melodie cu un mesaj puternic. „Este o dedicaţie de iubire necondiţionată”Sursa foto Facebook

Proconsul a lansat o nouă melodie cu un mesaj puternic, prin care îi îndeamnă pe fani să iubească necondiționat și să nu renunțe la visurile lor.

Trupa Proconsul a lansat single-ul şi videoclipul „În lumea ta”, o piesă emoţionantă de iubire. Această melodie transmie mesajul unei iubiri sincere, devotate, eterne. Artiștii speră ca versurile să îi convingă pe fani să nu renunțe niciodată la visurile lor.

Proconsul a lansat o nouă melodie emoționantă

„Ştii acea perioadă frumoasă în care grijile nu existau? Ei bine, Proconsul ne îndeamnă să ne oprim o secundă şi să ne amintim cu melancolie de vremurile în care visurile întotdeauna se împlineau. 'În lumea ta' ne poartă printr-o stare nostalgică, dar, în acelaşi timp, transmite mesajul unei iubiri sincere, devotate, eterne”, se arată în comunicat.

Piesa, compusă de Andra Brebu, Cireşan Vlad, Marin Bogdan Miha, „este o dedicaţie de iubire necondiţionată, care te poartă într-o călătorie sonoră din trecut, cu un vibe nostalgic care îţi atinge direct inima”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Versurile creează o atmosferă sensibilă care te conduce spre o lume unde dragostea şi durerea se contopesc într-un mix sonor delicat. Esenţa unei iubiri profunde şi durabile, genul de poveste în care dragostea te face să simţi fiori de bucurie în suflet”, precizează Roton Music.

Un videolip romantic și impresionant

Videoclipul regizat de Emanuel Petruţ îi are ca protagonişti pe actorul Cornel Ulici alături de Alice Ulici, în rolurile a doi tineri îndrăgostiţi care se bucură de fiecare moment petrecut împreună și care învață să trăiască împreună.

Single-ul „În lumea ta” va putea fi ascultat live pe 7 martie, la Sala Palatului, în cadrul concertului aniversar „Proconsul 25”.

Care este secretul succesului Proconsul

Recent, Bodo, solistul trupei Proconsul, a explicat care este secretul succesului. Artistul a spus că nu există șef în grupul lor și că au împărțit banii în mod egal. El a mai declarat că are o relație foarte apropiată cu ceilalți membrii din trupă și că asta contează enorm.

bodo proconsul cerul

Proconsul a lansat o melodie cu un mesaj puternic. „Este o dedicaţie de iubire necondiţionată”. Sursa foto Arhiva EVZ

„Avem concert în week-end, apoi plecăm prin țară. Sărbătorim 24 de ani sub același cer. Am rămas uniți printr-o atitudine frățească, prin faptul că mereu am împărțit banii în mod egal. La noi nu există șef, toi trei suntem șefi, nu ne luăm procent niciodată. Eu fără ei nu pot face ce fac, ei fără mine la fel. Suntem legați unul de altul”, a spus acesta.