Procesul lui Novak Djokovic. Se decide soarta numărului 1 mondial. VIDEO

Procesul lui Novak Djokovic. Se decide soarta numărului 1 mondial. VIDEOSursă: Facebook/Novak Djokovic

Soarta tenismenului Novak Djokovic, numărul 1 mondial, va fi decisă luni dimineață, în Australia, în cadrul unei audieri în apel, după ce o încercare a guvernului australian de a amâna cazul până miercuri a fost respinsă.

Lui Novak Djokovic în vârstă de 34 de ani, i s-a anulat viza la sosirea în Melbourne la jumătatea săptămânii trecute şi de atunci se află la un hotel de carantină. El a venit în Australia pentru a participa la Australian Open, primul grand slam al anului, care începe la 17 ianuarie.

Guvernul a încercat să amâne audierea cu 48 de ore, dar un ordin judecătoresc al judecătorului Andrew Kelly a precizat că a fost "refuzat fără prejudicii".

Cazul se axează pe întrebarea dacă guvernul australian și forțele de frontieră au comis erori în gestionarea vizei lui Djokovic și în decizia de a o revoca. Djokovic susține că a îndeplinit condițiile pentru obținerea vizei deoarece a contractat Covid-19 în decembrie, dar guvernul australian spune că regula de a permite accesul celor care au avut anterior virusul se aplică doar rezidenților australieni care reintră în țară, nu și vizitatorilor.

Ulterior au apărut fotografii care îl arată pe Djokovic la evenimente publice, fără mască, a doua zi după presupusul său test PCR pozitiv.

Între timp, avocații lui Djokovic au cerut ca clientul lor să fie mutat de la hotelul de detenție pentru imigranți, care a fost criticat pentru condițiile sale precare, într-un loc potrivit pentru ca Djokovic să se antreneze înainte de Australian Open.

Procesul lui Novak Djokovic. Audierile au început cu probleme tehnice

Audierea în cazul apelului formulat de Novak Djokovici la decizia de anulare a vizei de intrare în Australia a început cu o întârziere de aproape jumătate de oră, însă, din cauza unor probleme tehnice, nu poate fi transmisă live. Numărul 1 mondial urmează să afle dacă poate rămâne în Australia sau revine în Europa. Audierea ar fi trebuit să înceapă la ora 01.00, ora României.. Un purtător de cuvânt al tribunalului a anunţat după jumătate de oră că audierea a început.

Audierea de la un tribunal din Melbourne trebuia să fie publică şi este condusă de judecătorul federal Anthony Kelly. Numărul 1 mondial din tenisul masculin nu va fi prezent fizic la audiere.

Avocaţii lui Djokovici, Nick Wood şi Paul Holdenson, şi cel al Guvernului australian, Christopher Tran, au la dispoziţie câte două ore pentru a-şi prezenta argumentele, prin transmisie video.

În concluziile de 13 pagini făcute publice duminică, înainte de audiere, avocaţii guvernului australian evidenţiază faptul că jucătorul sârb "nu este vaccinat” şi au subliniat că niciun moment nu i sa garantat viza de intrare în Australia.

În schimb, avocaţii numărului 1 mondial susţine că acesta a obţinut o scutire de la vaccinarea obligatorie pentru a intra în Australia pe motivul unui test Covid-19 pozitiv pe 16 decembrie în Serbia (după o primă contaminare în iunie 2020). Dar, conform formularelor de scutire de la vaccinare ale autorităţilor federale australiene, o infecţie anterioară cu Covid-19 nu este un motiv valid pentru a nu fi vaccinat.

Djokovici a participat, de asemenea, la mai multe evenimente publice în zilele următoare, fără a purta mască. Persoanele nevaccinate sunt mai predispuse să îi infecteze pe alţii şi, prin urmare, să crească volumul de muncă al sistemelor de sănătate, reamintesc avocaţii guvernului australian.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News