Procesul lui Călin Georgescu, amânat: Curtea de Apel București stabilește un nou termen. Proteste în fața instituției

Procesul lui Călin Georgescu, amânat: Curtea de Apel București stabilește un nou termen. Proteste în fața instituției

Peste 1000 de susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat luni pe treptele Curții de Apel București, scandând lozinci și intonând cântece patriotice, în așteptarea procesului prin care acesta contestă reluarea alegerilor prezidențiale. În ciuda tensiunii din jurul cazului, judecata a fost amânată, iar un nou termen urmează să fie stabilit.

Contextul dosarului: alegeri anulate și acuzații grave

Procesul intentat de Călin Georgescu mai multor instituții ale Statului Român implicate în alegerile prezidențiale din acest an, a primit un nou termen, peste 15 zile, respectiv pe data de 13 ianuarie la ora 11.00, după cum arată portalul instanțelor de judecată.

Procesul lui Călin Georgescu vine în urma anulării primului tur al alegerilor prezidențiale de către Curtea Constituțională, decizie bazată pe documente desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Aceste documente, primite de la SRI, SIE, MAI și STS, conțin dovezi privind încălcări ale legislației electorale și influențe externe asupra procesului electoral.

Potrivit informațiilor furnizate de CSAT, campania electorală a lui Georgescu a beneficiat de finanțare nedeclarată, estimată la un milion de euro, derulată prin TikTok și susținută de Bogdan Peșchir. Totodată, infrastructura IT&C utilizată pentru alegeri a fost ținta unor atacuri cibernetice atribuite unui actor statal, în speță Rusia. Documentele sugerează că aceste acțiuni au fost parte a unei strategii mai ample de influențare a societății românești în context electoral.

Imagine

Principalele acuzații aduse de Georgescu instituțiilor statului

Biroul Electoral Central (BEC), alături de alte instituții precum Guvernul, Curtea Constituțională și Serviciul Român de Informații, a fost dat în judecată de Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept. Obiectul principal al dosarului îl constituie anularea hotărârilor BEC privind invalidarea alegerilor și reluarea acestora de la zero.

Decizia Curții Constituționale de a anula rezultatele primului tur s-a bazat pe dovezi că Georgescu a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în ciuda sumelor substanțiale cheltuite pentru campanie. Mai mult, documentele desecretizate indică implicarea Rusiei în destabilizarea electorală prin sprijinirea unor candidați eurosceptici și alimentarea unor mișcări antisistem.

Proteste și decizii la Curtea de Apel

Luni, zvonurile conform cărora cazul ar fi fost mutat la un alt complet de judecată au fost infirmate de Curtea de Apel București. Judecătoarea Cristina Ardeleanu va rămâne responsabilă de soluționarea acestui dosar.

Printre cei care susțin cauza lui Georgescu s-au aflat membri ai Coaliției pentru Apărarea Statului de Drept, dar și cetățeni care și-au exprimat nemulțumirea față de ceea ce consideră a fi o încălcare a democrației. Ei văd în Georgescu un simbol al luptei împotriva influențelor externe și al suveranității naționale.