Proprietarii unor apartamente din București s-au trezit cu locuințele distruse din cauza RADET care a introdus apă în rețea înainte de 23 septembrie, dată la care a anunțat că va face probele la instalația de încălzire. În timp ce oamenii spun că vor da în judecată RADET pentru pagubele făcute în locuințe, conducerea regiei de termoficare da vină pe asociația de proprietari că nu ar fi închis vanele de alimentare cu agent termic.

Unii din proprietarii locuințelor de la blocul Blocul 209 de pe Şoseaua Pantelimon din Sectorul 2 s-au trezit cu apartamentele distruse, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termică Bucureşti (RADET), în timp ce derula nişte lucrări de mentenanţă, a început să încarce reţeaua la ora 3.00 dimineaţa. Unii dintre locatari nu au știut de manevrele care se făceau,  apă începand să curgă pe conducte chiar în perioada în care aceştia îşi schimbau calorifele vechi cu unele noi, , scrie g4media.ro.

Oamenii spun  că au fost luaţi pe nepregătite si dau vină pe RADET, spunând că pe afișul lipit  pe uşa de intrare în bloc în urmă cu două săptămâni, scria că : „RADET anunţă că din dată de 23 septembrie 2019, va începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică. Acţiunea este necesară pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire 2019 – 2020”.

Ioana este proprietara unei locuințe aflată la etajul 2 al blocului 209 , care s-a trezit cu apartamentul distrus complet după ce abia îl renovase.

„Apartamentul meu a ajuns în halul ăsta din cauza inundaţiei din noaptea de 14 spre 15 septembrie, respectiv sâmbătă spre duminică noaptea, când nu eram acasă. A două zi, duminică, la ora 15.00 când am ajuns, am găsit apartamentul inundat, prin prize curgea apă, prin lustre curgea apă, parchetul era inundat, baia şi dormitoarele sunt în situaţia în care le vedeţi şi dvs. Apă a venit de la vecinul de sus care înţeleg că făcea reparaţii. În acest timp RADET-ul ar fi făcut nişte probe în noaptea respectivă, neanunţate, în condiţiile în care jos la avizier este un afiş în care suntem anunţaţi că probele vor începe pe 23 septembrie şi că până atunci, vecinii sunt rugaţi să repare tot ce au prin case. În aceast context am fost noi inundaţi”, a declarat pentru G4Media.ro, Ioana, unul dintre proprietarii păgubiţi.

Pe lângă apartamentul Ioanei, au mai fost inundate și alte câteva apartamente din bloc dar şi câteva unităţi comerciale de la parter, printre  acestea şi o bancă care a fost nevoită să-şi oprească activitatea pe perioada lucrărilor de reparaţie.

Într-un răspuns remis G4Media.ro, reprezentaţii RADET spun că nu ei sunt de vină pentru inundarea apartamentelor ci reprezentanţii asociaţiei de proprietari care ar fi trebuit să închidă vanele de alimentare cu agent termic ale condominiului.

„Asociaţiile de Proprietari racordate la sistemul centralizat de termoficare au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcţionare şi că lucrările din interiorul imobilelor sunt finalizate. Vă reamintim că instalaţiile care aparţin RADET sunt până la contoarele care măsoară energia termică furnizată asociaţiei. Cele existente după aceste contoare aparţîn asociaţiei, care are dreptul legal de a impune reguli în cadrul condominiului. Exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor proprii intră în obligaţia utilizatorului. Astfel, instalațiile RADET sunt delimitate de instalaţiile consumatorilor la buclă de contorizare. Orice intervenție în instalațiile interioare ale consumatorului se face prin închiderea vanelor, care în acest caz erau deschise, asociaţiile de proprietari avînd obligaţia de a-şi asigura instalaţiile proprii. De asemenea menţionăm faptul că, în momentul în care se execută lucrări la instalațiile care aparțîn asociaților de proprietari, practică impune anunțarea regiei autonome pentru acordarea asistenței. În acest caz acest lucru nu s-a întâmplat, RADET neavând cunoștință de acele lucrări. Totodată este important de ştiut faptul că în instalațiile proprii, RADET desfășoară lucrări pe tot parcursul anului, respectiv intervenții pentru avarii și mentenanță sau revizii, care presupun încărcarea sau golirea cu apă a conductelor.”, se arată în răspunsul primit.

Preşedintele asociaţiei de proprietari, Anghel Dumitra, nu este de acord cu punctul de vedere al RADET,  spunând că :”Asociaţia nu are de ce să fie acuzată. Femeia spune că în momentul în care a sunat la RADET pentru a raporta situaţia, angajatul regiei de la celălalt capăt al firului i-ar fi spus că în noaptea de sâmbătă spre duminică, apă ar fi fost băgată pe reţea din cauza erorii unui calculator al reţelei”. Deoarece mulţi dintre locatarii păgubiţi care nu au avut încheiate asigurări pentru locuinţe sunt buni de plată, oamenii  spunând că vor încerca să-şi acopere prejudiciile cu ajutorul instanţei.

Te-ar putea interesa și: