Probleme financiare pentru Federație Română de Fotbal? Au dispărut milioanele

Burleanu

Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, ratarea calificării la Euro a fost urmată de o veste proastă.

Problemele echipei naționale de fotbal a României, care gâfâie într-o zonă a submediocrității, nu puteau să ocolească Federația Română de Fotbal. Și din punct de vedere financiar, dar și al imaginii. Nu neapărat în această ordine, pentru că gustul sălciu pe care îl lasă prima reprezentativă și fotbalul autohton în general țin sponsorii departe de fenomen.

În aceste condiții, conform informațiilor obținute de „Gazeta Sporturilor”, Federația Română de Fotbal va pierde un contract foarte bănos, ce ajungea la 1 milion de euro. Banii erau oferiți de sponsorul Telekom, care se retrage din România. Contractul cu FRF, care există din anul 2015, va fi reziliat, conform sursei citate.

„Gaura” de 1 milion de euro este o mare lovitură pentru conturile Federației conduse de Răzvan Burleanu, care a pierdut 9,25 de milioane de euro pentru că echipa națională a ratat calificarea la Euro 2021. Această sumă ar fi venit de la UEFA, doar pentru calificare. În funcție de evoluțiile pe care le-ar fi avut formația lui Mirel Rădoi la turneul final, banii s-ar fi putut înmulți. Dar Islanda a tăiat orice speranță după succesul cu 2-1 din barajul disputat la Reykjavik.

„Nu putem oferi informații contractuale”

Într-un comunicat oferit de cei de la Federație, pe tema pierderii unui sponsor important, se afirmă: „Federația Română de Fotbal a demonstrat chiar și în acest an, unul foarte dificil pentru fotbalul românesc având în vedere pandemia COVID-19, că este un partener de încredere pentru partenerii săi comerciali!

Nu doar că au fost menținute toate angajamentele, dar s-a reușit aducerea de noi sponsori și s-au dezvoltat parteneriatele avute. Nu putem oferi informații contractuale, însă Federația Română de Fotbal a fost și va rămâne un partener de încredere pentru mediul de business și va continua cu succes strategia comercială în asigurarea suportului optim pentru dezvoltarea fotbalului românesc”, au precizat oficialii de la „Casa Fotbalului” pentru sursa citată.