Ne mai interesează ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în Decembrie 1989? Pe mulți dintre noi, da. Pe colonelul SRI (r.), Tudor Păcuraru, fost șef al unui important compartiment de „analiză-sinteză” al SRI, cu siguranță, da! Asta, pentru că zilele trecute a publicat o nouă carte despre ce s-a întâmplat în acel final de an, 1989, în care demonstrează fără niciun drept de apel implicarea sovietică cu rol determinant în eliminarea lui Nicolae Ceaușescu și instalarea noii puteri. Titlul cărții, apărută în Editura „Evenimentul și Capital”, anunță clar conținutul, fără a exagera niciun dram: „Planul Nistru - 1989 - Adevărul despre intervenția sovieticilor în eliminarea lui Nicole Ceaușescu”.

În acele zile ale lunii decembrie 1989, Ion Iliescu invita populația civilă să iasă în stradă, ca să apere „Revoluția” de „teroriștii care trag din toate pozițiile”. Cei care s-au aplecat asupra subiectului „teroriști și prezența lor în evenimentele din 1989”, au înțeles rapid, din frânturi de informații care au permis deducții firave la început, apoi din ce în ce mai clar, pe măsură ce se adunau într-un tablou, de pe care ceața se risipea, noi și noi date, relatări, chiar și o serie de documente relevante, toate închegate într-o serie de cărți publicate, au înțeles, ziceam, că sovieticii au avut un rol hotărâtor în înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu și înlocuirea lui cu Ion Iliescu.

Ceea ce reușește Tudor Păcuraru, în mod absolut magistral și nu exagerez cu nimic, este să identifice forțele militare speciale cu care sovieticii au acționat și să descrie cu lux de amănunte tipurile de misiuni și modul lor de îndeplinire pe teritoriul României. Nu aș fi crezut, atunci când citeam cartea și mă apropiam de finalul ei, că autorul m-ar mai putea surprinde cu ceva, mai mult decât deja o făcuse. Ei bine, „finis coronat opus”(rom. sfârșitul încoronează lucrarea), în finalul cărții a apărut și „regina probelor”: ștergerea urmelor prezenței trupelor speciale sovietice pe teritoriul României s-a făcut printr-o cooperare la cel mai înalt nivel cu noii deținători ai puterii, auto-intitulații „Emanați ai Revoluției”. Reproduc mai jos câteva fragmente din acest capitol final al cărții, fără niciun comentariu care ar fi, de altfel, absolut inutil:

Îndată după execuție (nm. execuția lui Nicolae Ceaușescu) a nins, iar dintre troiene și-a făcut apariția la București excelența sa Evghenii M. Tiajelnikov, ambasadorul URSS. A numărat atent rănile de glonț de pe fotografiile medico-legale și a vizionat de câteva ori filmul cu ritualul straniu oficiat la Ghencea Militar de Gelu Voican-Voiculescu. De aceea a întârziat câteva ceasuri și abia în dimineața de 27 decembrie s-a întâlnit cu conducerea FSN, la sediul Ministerului de Externe. Prilej cu care excelența-sa a anunțat: „Vă asigur că poporul român prieten întâlnește în calea înnoirii sprijinul din partea popoarelor și conducerii URSS!”

După care ambasadorul a adăugat: „O rugăminte: o serie de specialiști sovietici se află la periferie, cerem să le acordați ajutor, să spuneți celor care trebuie să aibă grijă de securitatea lor pentru că nu au asupra lor documente: pașapoartele sunt la ambasadă, au adeverințe dar s-ar putea ca la control să nu se recunoască aceste autorizații. Sunt într-o situație grea! ” Prezent la întrevedere, pe Petre Roman l-a luat gura pe dinainte: „Aceștia sunt teroriștii...”. Indirect, ambasadorul a confirmat: „Avem deja 2 răniți din clădirea în care s-a tras.”  Din discuție rezultă, de asemenea, că gl. Militaru știa bine de acești „specialiști” și, de aceea, „Armata nu se va amesteca” .

Cu privirea spre viitor, ambasadorul Tiajelnikov a adăugat: „De asemenea, M. Gorbaciov m-a rugat să vă transmit ca prin ambasada sovietică la București să țineți legătura și să transmiteți orice probleme, rugăminți în legătură cu ceea ce aveți nevoie și să se ia legătură cu tovarășii care coordonează aceste probleme (ale) dv. (prezintă doi tovarăși ), care cunosc problemele, în toată această perioadă au transmis informații acasă și vor păstra legătura cu Frontul.”  Prezentându-i pe tovarășii rezidenți părții române, ambasadorul marca formal dizolvarea Centrului la 27.12.1989 și transmiterea comenzii către Rezidentura KGB, respectiv Rezidentura GRU din cadrul Ambasadei Sovietice la București, care de aici încolo urmau să reprezinte direct Moscova în relația cu Troica pro-sovietică, care conducea România. […]

Marea curățenie. Unii martori oculari, de a căror probitate nu am motive să mă îndoiesc, mi-au relatat că, deîndată, grupuri-grupuri de militari sovietici au ieșit din ascunzători sau din aresturi, fiind găzduiți, pentru o binemeritată odihnă, prin cazărmi din București și împrejurimi. Venea Crăciunul Rusesc și nu se cădea ca glorioșii luptători internaționaliști din Spețnaz să-și petreacă sărbătorile prin cine știe ce vizunii! Între timp, militarii români făceau curățenie: strângeau armament, echipament, documente și alte corpuri delicte și le înmânau ”diplomaților” URSS; repatriau cadavre și externau răniții; confiscau documente juridice și rupeau foi din registrele spitalelor. Așa că noi, cei de astăzi, putem reconstitui evenimentele doar din firimiturile rămase.

Momentul este evocat de un fost ofițer de contraspionaj de la Turnu Severin. Spre sfârșitul zilei de 24.12.1989, „la recepția hotelului PARC din municipiu s-a prezentat un grup de 12 turiști sovietici (11 bărbați și o femeie) dorind a se caza până a doua zi. Toți aveau răni în diverse părți ale copului purtând bandaje ca semn al primului ajutor acordat de cineva sau unii altora (!?). Femeia din grup, având un bandaj la gât, a intrat în cabina telefonică a hotelului și i-a cerut centralistei să-i facă legătura cu ambasada sovietică din București (…) În timp ce se desfășurau formalitățile de cazare în holul hotelului a apărut un individ îmbrăcat în civil dar aducând ca ținută a militar, i-a reorganizat, întregul grup fiind deplasat, apoi, la Spitalul Județean Mehedinți, serviciul gardă-urgente unde, în timp ce li se întocmeau fișele de internare având ca documente personale pașapoartele turistice, a venit în vizită de lucru col. BREDICEANU, șeful Comandamentului Militar Teritorial Drobeta, care a preluat toate fișele de internare (…) Personal am avut în mâna fila unui registru care conținea numele tuturor celor prezenți la Spitalul județean, grație unui gospodar de serviciu care a intuit că fișele de internare ar putea dispărea. În ziua următoare, în jurul prânzului, internații au fost vizitați de reprezentanții URSS, dar nu de cei de la consulat, cum ar fi fost firesc, ci de către atașatul militar și adjunctul acestuia.”  [...]

Îndată după Crăciunul Rusesc, ultimele grupuri de militari sovietici au plecat discret, din Gara Băneasa, spre Patria tuturor proletarilor. Spețnaz nu sunt trupe de ocupație: era deja nevoie de ei prin alte părți. Avem motive să credem că imediat după aprobarea rapoartelor lui E.A. Șevarnadze și I.P. Aboimov  de către Biroul Politic al PCUS (duminică, 21 ianuarie 1990), Grupa Operativă România a fost dizolvată, ca urmare a încheierii Spețoperației „Cadran – 24”. Ce se va fi discutat pe această temă în Biroul Politic al PCUS, nu vom ști niciodată: ca la mafioți, nu existau înregistrări, nu se alcătuiau stenograme, ci numai un proces-verbal telegrafic. Așa că nu avem de unde ști cum au apreciat tovarășii măcelul făcut, în România, de agenții dânșilor. Oricum, l-au aprobat în unanimitate! Și, cine știe de ce, deîndată România a început negocierea Tratatului Politic cu URSS, care urma să blocheze pentru 15 ani aderarea la alte alianțe politico-militare (NATO, UE). Între timp, negocierile URSS cu Ungaria, Polonia, Cehoslovacia se blocaseră pe articolele care prevedeau retragerea trupelor sovietice din respectivele țări. Dar România se pregătea pentru o lungă, rodnică colaborare cu Kremlinul: ministrul de Externe Sergiu Celac (”Corb”/1978) sosește la Moscova pe 8 martie 1990, prilej cu care perfectează trimiterea de cursanți români la Institutul de Relații Internaționale de la Moscova. Tocmai când Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și chiar Bulgaria își retrăgeau studenții de la respectiva instituție! [...]

Românii au rămas să achite nota de plată: 1.290 morți și peste 4.000 răniți . Și numai prăbușirea URSS ne-a scăpat de soarta de gubernie sovietică.