Evenimentul Zilei continuă să ofere cititorilor săi fragmente din cartea lui Ion Cristoiu, ce va apărea curând.

Continuînd radiografia fenomenului complex numit jineteras, era inevitabil să ajungem la una dintre explicațiile ușurinței cu care cubanezele acceptă relații sexuale cu străinii:

Lejeritatea față de erotism.

Ușurința cu care femeile, unele chiar serioase, se dedau ocazional sexului pe bani și bunuri trimite la o trăsătură definitorie a cubanezilor:

Tratarea sexului ca sport.

Ghidul „Time out. Havana & the Best of Cuba”, a treia ediție, 2007, publicat de Times Out Guides Ltd, notează despre havanezi:

„Sexul e, de asemenea, o altă sursă liberă de distracție pentru o mare parte a populației Capitalei.

Cubanezii sînt faimoși pentru lipsa lor de inhibiții în materie de sex și cheltuiesc mult din viața lor practicîndu- l. Infidelitatea, de asemenea, a fost descrisă ca un sport național. Oricum, cubanezii n-o consideră ca un mare lucru. Căsătoria și divorțul sînt chestiuni care se tratează lejer în această cultură, unde, a trăi clipa înotînd, plonjînd în apă, rîzînd și dansînd prin această lume absurdă, e cel mai important lucru”.

Chen Lizra, instructoare de dans de origine israeliană, actualmente în Canada, a trăit și muncit în Cuba începînd cu 2005. În 2011, ea a scos la Latidos Production, volumul „My Seductive Cuba. A Unique Travel Guide” (Cuba mea, seducătoarea. Un ghid unic de călătorie). Amestec de memorii cu date precise de ghid turistic, volumul se remarcă prin perspectiva unei străine iubitoare a insulei. La un moment dat, Chen Lizra se ocupă de Infidelitate, la capitolul Reguli și obiceiuri în Cuba:

„Infidelitatea e un lucru ce nu pare niciodată într-o cantitate insuficientă. O cubaneză îmi spunea o dată: «Trebuie să am doi ochi în frunte și doi ochi în ceafă». Cînd i-am spus că bărbatul său e un băiat bun, ea mi-a răspuns: « E totuși cubanez».

Cubanezii își dau drumul după cum simt sau, așa cum o altă femeie mi-a zis cu amar: «Iubirea e nebună. N-o poți controla.» Cel mai bun prieten al acestei femei își pierde vremea la Santiago de Cuba cu noua sa iubită, care și-a lăsat bărbatul după 18 ani de căsătorie. Bărbatul e pe cale de a reveni din vacanță cu cei doi copii ai lor și pare a fi singurul în Santiago care nu știe nimic despre ce-a făcut nevastă-sa.(..)

Nu toți cubanezii au această atitudine față de infidelitate, dar cînd întrebi dacă ar putea sta cu cineva toată viața, mulți răspund că n-ar putea. (…)

Așa cum spun cubanezii, respiri, faci sex și mănînci. În ordinea asta.

” Scriitorul Jesús Diaz nota astfel în romanul „Las iniciales de la tierra” (Inițialele pămîntului), editura Anagrama, 1999, „Eroarea politicii noastre constă în faptul că nu ne dăm seama că această țară este cea mai mare producătoare de cururi pe metru pătrat de pe planetă. În diviziunea internațională a muncii, noi am fi prin definiție țara împerecherii”.

Revoluția a ținut cont de acest adevăr.

Omul nou al lui Castro, spre deosebire de cel al lui Ceaușescu, exclude asceza sexuală.

La nivelul partidului se poartă cu mîndrie libertatea de a te combina oricînd și oriunde.

Una dintre insultele preferate ale lui Castro adresate dușmanilor e: Fără „cojones”.

Pe lîngă cele două neveste legale – Mirta Diaz-Balllart și Delia Sotto del Valle – El Comandante en Jefe a avut numeroase amante.

Copiilor legali li se adaugă o listă de copii din flori.

Jorge Angel s-a născut dintr-o aventură de o noapte, în 1959, cu o femeie din Oriente.

Francisco Pupo, poreclită și Panchita, e fructul unei partide de sex, în mașină, cu o tînără din Santa Clara.

Andrés e fiul secret cu Marita Lorenz.

Cubanezii îi atribuie douăzeci de copii. Erosul domină viața cubanezului. Împerecherile sînt de o naturalețe greu de imaginat în restul planetei. Locuitorii insulei întrețin relații sexuale pe plajă, pe malul mării, la dușurile piscinelor. Racordată la cerințele maselor, puterea comunistă a înființat așazisele Posadas, case de rendez-vous legale, unde cuplurile întîmplătoare pot sta minimum trei ore.

Explicabil, în acest context, de ce în Cuba prostituția n-are înțelesul originar. Un străin nu diferă cu nimic de un cubanez. Așa cum te dedai aventurii cu un conațional, te poți deda la fel de bine aventurii cu un străin. E interesant, e exotic, și, în plus, te pricopsești și cu ceva bani.

În circumscrierea fenomenului jineteras, cercetătorii se grăbesc să observe nemaipomenita toleranță a celor din jur față de persoanele care practică sexul pe bani și bunuri.

Permisivitatea în plan sexual e una dintre explicații. Notează Jean-Marie Beuzelin în Cuba: Umbre și lumini:

„Și din cauza permisivității pe plan sexual a societății cubaneze, a utilizării oricărui mijloc posibil pentru a supraviețui într-o economie în derivă și cu mai multe viteze, jinetera e departe de a stîrni oprobriul populației.

Cum subliniază un dicton foarte răspîndit în insulă:

Cada uno en su casa y Dios en la de todos (Fiecare pentru el și Dumnezeu pentru toți!).”

Interviul dat de Amir Valle lui Axel Gylden pentru L’Express din 1 martie 2010 e publicat sub titlul „La Havana”, prostituatele sînt modele de reușită.

Potrivit lui Amir Valle, jineteras nu numai că nu sînt condamnate de cubanezi, dar, mai mult, trec în ochii acestora drept un model de reușită:

„În contextul ambiant de sărăcie, «cavaleristele» sînt adesea percepute ca modele de reușită socială. Ele cîștigă bani, se îmbracă precum reginele, își hrănesc familiile. În vîrstă de 13 pînă la 30 de ani, ele își vînd corpul turiștilor în schimbul cîtorva dolari, devize indispensabile pentru a-și procura medicamente și alte produse vitale. Printre altele, sînt singurele în stare să îndeplinească visul numeroșilor cubanezi:

Să părăsească țara căsătorindu-se cu un străin.”

În lejeritatea cu care sînt privite jineteras Amir Valle surprinde o pierdere de repere, o catastrofă morală chiar:

„Soții devin proxeneții propriilor soții. Tați de familie își doresc ca fiicele lor să se prostitueze cu turiștii, chiar și cu cei în vîrstă, pentru că, astfel, își vor salva pielea. În reuniuni de familie, am auzit inși glumind despre viitorul care le așteaptă pe fetițele din casă. «Ele se vor face superbe cavaleriste! ». Numeroase colegiene în vîrstă de la 11 la 15 ani nu văd nimic anormal în a se culca cu turiști, nici în a turna filme X de amatori. Una dintre aceste puștoaice mi-a mărturisit c-a realizat un act sexual cu un animal, pentru un video. Puține societăți cunosc gradul de umilire pe care sistemul castrist îi obligă pe cubanezi s-o suporte.”

Guvernul cîștigă, totuși, din fenomenul jineteras

Înainte de 1959, Cuba – zisă și Bordelul Americii – se baza pe turismul de decadență: droguri, prostituție, jocuri de noroc. Potrivit lui Louis A. Pérez în lucrarea „Cuba: Betwen Reform and Revolution” (Cuba: Între Reformă și Revoluție), 2005, Oxford University Press, înainte de Revoluție Havana avea 270 de bordeluri și 11.500 de prostituate.

În autobiografia sa, avocatul Mafiei în anii ’50, Frank Ragano, amintește o conversație despre Havana cu Santo Trafficante:

„Frank, țin să-ți reamintesc, aici e totul pentru toți.

Vrei operă, ai operă.

Vrei baseball, ai baseball.

Vrei sală de dans, ai sală de dans.

Și dacă tu vrei sex show, ai în direct sex show.”

Interzis timp de 30 de ani, contactul sexual pe bani cu străini a înflorit în Perioada specială.

Oficialitățile împărtășesc o poziție ambiguă față de fenomen.

Eradicarea prostituției a fost una dintre împlinile de orgoliu ale Revoluției cubaneze. Discursurile lui Fidel Castro conțin 100 de referiri la eradicarea prostituției în Cuba mai ales prin mijloace educative, cum ar fi transformarea prostituatelor în nituitoare fruntașe.

Revoluția cubaneză și-a făcut din eradicarea prostituției un stindard, pentru că:

1. Înainte de 1959, Cuba trecea drept Bordelul Americii.

Americanii, dar și alții, se grăbeau să vină în Cuba pentru o aventură de o vacanță, care includea și procurarea unei cubaneze. Eliminarea prostituției apărea astfel ca un țel în planul orgoliului național.

2. Revoluția cubaneză, fără nici o legătură cu marxism-leninismul, a pariat pe crearea șanselor de afirmare a femeii.

Așa se explică de ce, în 2000, 51% dintre oamenii de știință ai Cubei erau femei, 52%, cadre medicale, 50%, juriste.

Fidel Castro se străduiește, după cum s-a văzut, să diminueze semnificația negativă a jineteras, deosebindu-l de prostituție

. Nu numai pentru că revenirea prostituției ar însemna eșecul unui Țel Revoluționar dar și pentru că Autoritățile folosesc jinetera pentru obținerea de valută.

În 1991, revista Playboy și-a dedicat coperta unei cubaneze despuiate.

Echipa de fotografi și secretari ai revistei a fost invitată și găzduită de Ministerul Turismului din Cuba.

Coperta anunță un întreg grupaj – text și fotografii – menit a atrage în Cuba turiștii străini prin publicitarea trupului despuiat al cubanezelor.

Unul dintre fotomodelele reproduse în grupaj a reușit să se mărite cu fotograful francez, plecînd din Cuba.

Studiul Jinterismo în timpul Perioadei Speciale, semnat de Elisa Facio, în 1999, pune punctul pe i:

„Guvernul cubanez de azi – în ceea ce se numește «legalizarea realității» – folosește dolarii cîștigați de Jineteras și alte afaceri ilicite pentru a depăși catastrofa economică provocată de propriul management dezastruos, dispariția aliatului URSS și blocada SUA.”

Nu putem exclude din realitate și rolul jineteras de supapă pentru nemulțumirile sociale.

«Nu uitați să puneți în valoare fundul» - ni se spunea”

Amir Valle susține că de la început autoritățile au pariat pe cubaneze pentru a atrage turiștii străini:

„În anii 1990, cînd turismul a devenit prima industrie cubaneză, lucram într-o agenție de comunicare publicitară. În calitate de dizainer și machetist, directivele pe care le primeam erau clare:

În același mod ca și romul, plajele și trabucele, trebuie să vindem femeia cubaneză ca un produs de consum, pentru a seduce turiștii. Patru țări erau vizate ca ținte prioritare. Spania, Canada, Mexic, Italia. «Nu uitați să puneți în valoare fundul!» – ni se repeta.”

Hector Lemieux, autorul eseului capital pentru cei interesați de insulă, Comprendre Cuba, descoperă interesul de a scoate și mai mulți bani din jineteras în decizia lui Raul Castro de a permite cubanezilor să intre în hotelurile pînă acum rezervate străinilor:

„Din 2008, toți cubanezii pot teoretic intra în hotelurile rezervate altădată străinilor. Prețul rămîne disuasiv. Jineteras sînt cele care profită cel mai mult și mai mult de această liberalizare a sistemului. Înainte, turiștii mituiau gardienii hotelurilor pentru a le permite fetelor să vină în camera lor. Ei închiriau o cameră în oraș. Veniturile din prostituție au scăpat astfel guvernului mult timp. Autorizînd curtezanele să intre în hoteluri în schimbul unei taxe zilnice, Raul Castro percepe acum sume importante, care îi scăpau. Fenomenul nu e, totuși, fără pericol pentru perenitatea turismului în hotelurile all inclusive.

Nevestele străine nu văd cu ochi buni aceste tinere pe care soții lor le urmăresc cu invidie, și promit sus și tare că nu vor mai veni niciodată într-o țară în care femeile s-au căsătorit cu șarmul și cu minijupa.

Fratele lui El Lider Maximo a precizat, în același timp, că orice cubaneză care va avea mai mult de doi amanți străini într-un an va fi considerată prostituată și dusă la poliție.”

Același Hector Lemieux în „La vie quotidienne à Cuba, Guide de voyage”, Ulysse, 2014, observă și un alt fel de contribuție a jineteras la rezervele de valută ale țării:

„Pentru a supraviețui, familiile cubaneze dispun de remesas (bani expediați) de la neamurile lor de la Miami. Cît despre fetele drăguțe, ele primesc bani de la amanții lor spanioli, italieni sau canadieni:

«Yo tengo un papi riki que me mantega con guanikiki» (Am un om bogat care mă întreține cu dolari), spun frumoasele.

Les remesas sînt după unele surse primul sau al doilea generator de venituri în Cuba (cu turismul). (...)

«Dacă se ține cont că o parte substanțială e constituită din bani pe care ca nadienii, italienii sau spaniolii le trimit cichas (fetelor lor din Cuba) se poate spune că o parte – care nu poate fi neglijată – din economia Cubei depinde de farmecul cubanezelor» – mărturisește un economist în post la Havana.”