Animat de dorința de a fi folositor aproapelui, a învățat Sfânta Scriptură, dar și cum să trateze bolnavii, la care s-a adăugat și darul lui Dumnezeu de a vindeca pe cei aflați în suferință. Pentru aceasta s-a învrednicit a face parte din doctorii cei fără de arginți.

După trecerea la cele veșnice a părinților săi, doctorul Samson a împărțit averea sa săracilor și a eliberat și robii.

Apoi, Samson și-a părăsit toate rudele și cunoscuții, a părăsit Roma și s-a dus în pustie. După o vreme, a venit la Constantinopol și, găsindu-și o casă, primea în ea pe cei săraci și străini și pentru aceasta a fost numit „primitorul de străini”.

Samson primea la dânsul pe cei neputincioși, îi slujea și îi tămăduia de boli, nu numai prin procedeele medicale, ci și cu darul lui Dumnezeu.

Vestea minunatelor tămăduiri făcute de Samson a ajuns și la palatul împărătesc. Împăratul Justinian (527-565) se afla în mare neputință. A căutat cei mai buni doctori, dar nici unul nu reușise să-l vindece.

Într-o noapte, a avut un vis cu un bărbat care îl vindeca și l-a descris unuia dintre guvernatori. Acesta l-a recunoscut din descriere pe Samson cu care era prieten, Adus în fața împăratului, l-a vindecat pe împărat, care, în semn de recunoștință, l-a numit „schevofilax”, adică păzitor al sfintelor vase ale bisericii mari din Constantinopol.

În plus, i-a dat în grijă o casă pentru săraci, pe care Cuviosul Samson i-a îngrijit așa cum își îngrijește un tată copiii, până la trecerea sa la cele veșnice, în anul 530.