Primele imagini cu Mihai Goțiu după ce a fost BĂTUT la TV - Foto în articol
- Olguta Solomon
- 14 septembrie 2017, 07:50
Mihai Goțiu, Senatorul USR Cluj, a fost agresat în platoul B1, de către sociologul Mirel Palada, în timpul unei pauze de publicitate.
Potrivit lui Goțiu, conflictul a pornit după ce senatorul i-ar fi spus lui Mirel Palada că are un comportament lipsit de bun simț. Prezentatoarea emisiunii unde a avut loc incidentul odios, a scris pe pagina sa de Facebook, cum s-au întâmplat evenimentele, susținând că Mirel Palada nu va mai fi invitat în emisiunea sa:
„Astăzi am asistat la o scenă pe care nu credeam că o pot trăi într-un platou de televiziune. Pe pauza de publicitate, Mirel Palada s-a năpustit cu pumnii asupra lui Mihai Goțiu, pe motiv că e o dovadă de nesimțire să întrerupi un interlocutor. Dezavuez total un asemenea comportament și observ că agresivitatea verbală și chiar fizică, iată, începe să fie la ordinea zilei printre politicieni în emisiuni - vezi cazul Nicolicea. Îmi pare rău pentru Mihai Goțiu, iar pe Mirel Palada nu îl veți mai vedea în emisiunea mea”, a scris Nadia Ciurlin pe Facebook.
Mihai Goțiu și-a revenit, după ce a fost „șifonat” destul de serios în platoul postului de televiziune B1 TV. Senatorul a apărut în emisiunea lui Radu Banciu, susținând că deși a primit un pumn în gură, este în regulă.
Goțiu a lansat un mesaj către prietenii săi să se liniștească„A reușit sa mă lovească o data cu pumnul în gura. Acum am văzut ca am o julitură și la un picior! Aș dori ca prietenii mei sa se liniștească! Am pățit lucruri și mai rele. O să rezist în continuare”, a declarat Goțiu.
Din primele informații se înțelege că Palada l-ar fi lovit pe Goțiu cu pumnul în nas, pe care i l-ar fi spart. Un fost ziarist, Georga Rîpă, a scris pe Facebook că surse care se aflau în platou la momentul incidentului au declarat că Goţiu a fost lovit "oribil".