Primarul Sibiului, Astrid Fodor a fost suspendată, miercuri, din funcţie de către prefectul Adela Muntean, în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care confirmă starea de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean a declarat miercuri, pentru Agerpres, că a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului.

"Oficial, pot să confirm că am emis ordinul prin care am constatat încetarea înainte de durata normală a mandatului doamnei primar. Legal, procedural, încetarea mandatului, conform prevederilor legale, are loc în anumite situaţii, în cazul ăsta decizia Înaltei Curţi care admite raportul de evaluare al ANI spune foarte clar că doamna primar s-a aflat în incompatibilitate, cu imposibilitatea ocupării funcţiei de demnitate publică pe o perioadă de trei ani de zile după rămânerea raportului definitiv sau după stabilirea unei hotărâri judecătoreşti a unei instanţe definitive. Ori, în momentul de faţă, fiind foarte clară starea de incompatibilitate, certificată de decizia Înaltei Curţi, eu ca prefect constat existenţa stării de incompatibilitate şi sunt obligată, potrivit prevederilor legale, să iau act de această situaţie juridică şi să emit actul cu caracter administrativ. Atenţie, nu este un act prin care eu sancţionez pe cineva, ci constat că a încetat mandatul primarului înainte de termen. Primarul poate să atace ordinul în instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la emiterea ordinului şi de la aducerea lui la cunoştinţă, lucru care deja s-a produs, eu am comunicat tuturor, şi instituţiei, şi Consiliului municipal şi ei, în speţă, că are termenul acesta de 10 zile în care poate să atace ordinul (..) Din momentul în care i se duce la cunoştinţă ordinul, el devine executoriu (…) Deci legal, doamna Astrid Fodor nu mai este primar", a declarat prefectul Adela Muntean.

ANI a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 – 2014, în care a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru al consiliilor de administraţie ale două instituţii de învăţământ din oraş – Colegiul German Samuel von Brukenthal şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37. Fodor a explicat de mai multe ori că la momentul în care a făcut parte din acele consilii de administraţie avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să deţină calitatea de membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Te-ar putea interesa și: